30 de contracte cu statul pentru firma la care George Simion a fost director. 10.000 € de la poliție

DE Petre Bădică | Actualizat: 28.01.2024 - 18:30
30 de contracte cu statul pentru firma la care George Simion a fost director. 10.000 € de la poliție - Foto: INQUAM PHOTOS / George Călin
30 de contracte cu statul pentru firma la care George Simion a fost director. 10.000 € de la poliție - Foto: INQUAM PHOTOS / George Călin

30 de contracte cu statul a avut firma „Ideal Proiect Architecture & Engineering SRL” la care George Simion a fost director. Firma a primit, spre exemplu, un contract de 10.000 € doar de la poliție. Firma este condusă de Dorin Lulea, prieten al lui Simion, care este fondator AUR.

SHARE

Între 2017 și 2023, firma „Ideal Proiect Arhitecture & Engineering”, unde liderul AUR, Dorin Lulea, este și azi patron, iar George Simion a fost director, a câștigat (de fapt, i s-au încredințat) 30 de contracte cu instituții ale statului.

Cu poliția de Frontieră are contracte de peste 10.000 de euro.

Printre instituțiile cu care Lulea, ca patron, și Simion, ca director, au încheiat contracte din bani publici, se numără Poliția de Frontieră Oradea, Poliția de Frontieră Giurgiu, Romsilva, Federația de Canotaj, primăria Cernavodă, primăria Tunari, primăria Ștefănești etc.

Lulea zice că licitațiile erau aranjate. Prefera încredințarea directă

Aceste 30 de contracte pe bani publici au fost luate în perioada 2017-2023, dar ele sunt mult mai multe, dat fiind că firma este înființată în 2006, după cum ne-a explicat patronul Dorin Lulea. Deși a avut zeci de contracte cu statul, luate prin încredințare directă, Lulea încearcă să pozeze în victimă.

El spune că a beneficiat de contracte cu statul prin încredințare directă pentru că licitațiile erau „aranjate”.

„Contractele cu valoare mică se încheie prin încredințare directă. Pe zona de proiectare, verificare, expertizare contractele sunt numai cu valori mici. Procedura în acest caz, ca în toată Europa, este una simplificată. Licitațiile se fac numai pentru achiziții cu valori ridicate. La licitații nu prea am participat deoarece aveam de lucru în privat, plus că fiind lucrurile aranjate se pierdea timpul”, a zis Lulea într-o discuție cu Newsweek România.   

Contractele de pe SICAP ale firmei lui Lulea & Simion sunt AICI

Contractele au fost de câteva mii de euro fiecare. Dar, avantajul este că, la aceste sume, contractele au fost încredințate direct, fără licitație. Exact practici împotriva cărora AUR și Simion urlă din toți rărunchii.

30 de contracte cu statul pentru firma la care George Simion a fost director. 10.000 € de la poliție

Ce făcea Simion în firma patronată de Lulea, abonată la contracte din bani publici?

În CV-ul său, George Simion scrie că între 2012-2020  a fost director marketing la „Ideal Proiect Arhitecture & Design (de fapt Engineering)”, din localitatea Tunari, companie care se ocupă cu proiecte de arhitectură și inginerie.

S-a angajat, în 2012, imediat după terminarea facultății, deși nu avea pregătirea în domeniul „arhitecturii și ingineriei”. 

În anul 2018 a fost specialist în resurse umane, potrivit declarației sale de avere, fapt care contrazice CV-ul unde apare ca director de marketing.

Citește și: George Simion, întrebat de darul de nuntă de 400.000€: „Faceți pe prostul! Am luat brânză și țuică”

Ca expert în resurse umane, George Simion a câștigat, în 2018, la firma prietenului său, Dorin Lulea, unul dintre fondatorii AUR, 1.200 lei pe lună. În anul 2018, ajutată de Simion, firma a prins contracte cu statul de 220.000 lei.

Citește și: VIDEO Simion, conspiraționist: S-au făcut presiuni să nu ajung în SUA. Amenințare la adresa Newsweek

Mai jos, declarația de avere și facsimilul în care Simion spune că a câștigat 15.300 lei pe an ca specialist în resurse umane la „Ideal Proiect Arhitecture & Engineering”.

Un an mai târziu, în 2019, Simion a redevenit ca director de Marketing și a primit un salariu mai mare de 3.000 de lei pe lună.

George Simion nu a fost un director de marketing prea eficient. În 2019, firma lui Lulea a prins doar 9 contracte din bani publici, din care a câștigat 130.000 de lei.

În 2020, Simion a fost tot director de marketing, iar firma a avut cel mai prost an din istorie - doar două contracte cu statul, în valoare de 75.000 de lei.

Declarația de avere din 2021 a lui George Simion, unde scrie că a lucrat la compania din Tunari, strada Balta Pasărea este AICI

Firma a făcut, în ultimii 5 ani, profit de 2,5 milioane de lei. Detalii AICI

Citește și: George Simion aduce la șefia AUR un prieten al Rusiei care propagă teorii ale conspirației în școli

O firmă abonată la contracte din bani publici

Firma Ideal Proiect Architecture&Engineering SRL aparține, în procent de 70%, lui Dorin Marius Lulea, care este asociat cu Axinia Daniela-Luciana, soția unui vicepreședinte AUR, Axinia Daniel. 

Citește și: Lulea, omul cu banii de la AUR. L-a plătit pe Simion: Investitor imobiliar cu veleități publicistice

Lulea Marius Dorin este unul dintre fondatorii AUR. George Simion nu apare printre fondatori.

În Registrul Partidelor Politice, Alianța pentru Unirea Românilor apare cu trei membri fondatori: Lulea Marius – Dorin, Lulea Sorin (fratele lui Marius-Dorin Lulea) și Iosub Cosmin – Teodor.

Citește și: Fondatorul AUR din acte, Marius Dorin Lulea, a scris o carte în care îl apără pe Antonescu

Lulea este foarte activ în partid și astăzi. El este anchetat alături de George Simion și Claudiu Târziu pentru coruperea alegătorului după o plângere depusă chiar de către un fost senator AUR.

Citește și: Cine e ex-senatoarea AUR care spune că George Simion a lovit o femeie și că în AUR sunt bani negri?

Cum să pozezi în salvator

Revenind la fondul problemei, firma „Ideal Proiect Arhitecture & Engineering” a trăit din numeroase contracte din bani publici. Lulea spune pentru Newsweek România că doar 10% dintre contracte au fost cu statul. El spune că primește contracte cu statul pe bandă rulantă, deoarece țara este prăbușită și alte firme nu mai sunt.

„Astăzi, spre exemplu, investițiile private sunt prăbușite și majoritatea companiilor de proiectare licitează și au contracte cu statul, căci altele de vreo 3 ani nu mai există”.

Paradoxal, deși se plânge că licitațiile sunt trucate, iar țara e prăbușită, instituții bugetare precum Romsilva, primăria Tunari sau Poliția de Frontieră „se bat” să îi încredințeze contracte.

„Ca și expert tehnic și verificator, am des solicitări deoarece numărul de specialiști este limitat în România, motiv pentru care suntem doar câțiva specialiști pe anumite domenii, cum ar fi securitatea la incendiu la investiții mai complexe”, zice Lulea.

Contracte, firma „Ideal Proiect Arhitecture & Design”

2017 George Simion era angajat ca director de marketing. Firma a obținut 13 contracte în valoare de 329.000 de lei din bani publici. Contractele au fost cu Consiliul Local al comunei Tunari (13.000 euro), Poliția de Frontieră (2.700 euro), Romsilva (2.700 euro),

2018 George Simion era angajat ca „Expert resurse umane”. Firma a obținut 6 contracte din bani publici, de 220.000 de lei. Contractele au fost cu Poliția de Frontieră Giugiu - 1.500 euro, primăria Hârșești, Ștefănești și, iarăși, primăria Tunari.

2019 George Simion era angajat director de marketing. Firma a obținut 9 contracte în valoare de 130.000 de lei. Contractele au fost cu Poliția de Frontieră Giugiu - 3.000 euro, poliția de Frontieră Oradea - 1.500 euro, APIA - 1.500 de euro.

2020 George Simion era angajat director de marketing. Firma a obținut 2 contracte de 79.000 de lei. Unul cu Federația Română de Canotaj - 4.800 euro, unde a contribuit la realizarea autorizației de incendiu.

2021 George Simion iese din firma care a luat 5 contracte din bani publici de 420.000 de lei. Contractele au fost cu comuna Corbeanca (10.000 euro), orașul Cernavodă (21.000 euro).

2022 Firma a avut 4 contracte în valoare de 315.000 de lei. Contractele au fost în Bragadiru și Tunari.

2023 Firma a avut 4 contracte în valoare de 132.000 de lei.

Concluzie: În total, 30 de contracte cu instituții ale statului, în valoare totală de 1,6 milioane de lei, a prins firma liderului AUR, Dorin Lulea, și la care George Simion a lucrat 8 ani. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te