Banii sunt asigurați din fonduri europene, dar asta nu i-a împiedicat pe oficialii IGSU să schimbe radical specificațiile tehnice ale elicopterelor.
Surse din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au declarat pentru Newsweek România că, de această dată, licitația a fost reluată în regim de urgență pentru a fi atribuită unei anumite companii.
682 de milioane de euro pentru IGSU
Inspectoratul pentru Situații de Urgență funcționează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, dar este coordonat de Departamentul pentru Situații de Urgență, în fruntea căruia se află secretarul de stat Raed Arafat.
Pe 25 martie 2020, Ministerul Fondurilor Europene a anunțat că a semnat documentele pentru ca IGSU să primească o finanțare de 682 milioane euro de la Comisia Europeană pentru combaterea răspândirii COVID-19.
Prezent la semnarea documentelor, secretarul de stat Raed Arafat a declara că „dotarea cu tehnică și echipamente multirisc de ultimă generație va permite autorităților să ia parte la misiuni ce vor salva viețile românilor, dar și, foarte important, îmbunătățește managementul intervenției în cazul misiunilor de amploare”.
Pe lista de dotări care urmează să fie achiziționate de către IGSU se află și 12 elicoptere: șase elicoptere ușoare, trei elicoptere medii/grele (terestru), trei elicoptere medii/grele navale.
Modificări care par cu dedicație
Achiziția celor 12 elicoptere nu este un proiect nou. IGSU a încercat să achiziționeze elicopterele încă din 2018. Procedura de licitație a fost anulată pe 1 noiembrie 2018, apoi a fost reluată. Dar și atunci a fost anulată, pe 15 aprilie 2019, pe motiv că nu s-a depus vreo ofertă.
Licitația a fost reluată după ce specificațiile tehnice au fost modificate radical. Cea mai importantă modificare a fost făcută la Masa Maximă la Decolare (MTOW), VTOL care a fost redusă de la minimum 8.000 kg la minimum 7.500 kg.
Surse din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au declarat pentru Newsweek România că această modificare a fost făcută pentru o companie care ar vrea să vândă modelul de elicopter H175.
Conform specificațiilor tehnice, acest elicopter are masa maximă de decolare de 7.800 kg.
„Dacă rămânea MTOW la 8.000 kg, Airbus putea participa la licitație cu elicopterul H215, o versiune îmbunătățită a elicopterelor din familia Super Puma, care ar fi fost produs la fabrica de elicoptere de la Ghimbav. Acest elicopter este un pic mai scump, dar mai bun. Cel mai probabil, oferta Airbus o să fie făcută pentru H175, un elicopter mai ieftin”, a spus sursa menționată.
Întrebat de ce la nivelul IGSU s-au modificat specificațiile tehnice pentru achiziția de elicoptere și dacă contractul este cu dedicație pentru compania Airbus, generalul Paul Iamandi nu a vrut să comenteze până la publicarea articolului, deși a primit și citit întrebările pe WhatsApp.
Airbus a refuzat să participe la primele două licitații
Directorul General al Airbus, Serge Durand, a trimis generalului Dan Paul Iamandi o scrisoare în legătură cu licitația pentru furnizarea de elicoptere la finalul anului 2018.
Conform acestui document, Serge Durand îl informează pe generalul Iamandi că nu este de acord cu o serie de specificații tehnice menționate în caietul de sarcini al licitației din 2018. De exemplu, Durand îi atrage atenția că, printre altele, condiția prin care se cere ca pe elicopterele furnizate să fie instalate radare perfecționate de căutare, radare care integrează numeroase moduri de lucru, cum ar fi ISAR (moduri specifice aplicațiilor militare), nu ar fi adaptate la cerere.
„Referitor la acest punct, dorim să menționăm faptul că specificațiile tehnice ale produselor care urmează să fie achiziționate trebuie să fie proporționale prin raportare la valoarea și obiectivele contractului. Or, operatorii specializați în căutare și salvare pe mare europeni și mondiali ultilizează soluții alternative pur civile pentru radarul de căutare”, spunea Serge Durand.
Tot directorul general Serge Durand mai atrăgea atenția că nu era de acord cu penalitățile de 0,06% pe zi de întârziere și nelimitate, dar nici cu faptul că plata se făcea 100% la livrare.
Airbus, fabrică la Ghimbav
Compania Airbus Helicopters a început lucrările la fabrica de elicopetere de la Ghimbav, din județul Brașov, la finalul anului 2015.
Lucrările s-au finalizat, dar pe poarta fabricii încă nu a ieșit nici un elicopter nou. Oficialii companiei au anunțat că la Ghimbav va fi asamblat modelul de elicopter H215, o variantă avansată a fostului AS332 C1e/L1e Super Puma şi oferă un nou concept pentru acest elicopter cu performanțe dovedite în numeroase misiuni.
H215 este un elicopter bi-motor, economic, puternic şi versatil, care combină o avionică de ultimă generație cu o platformă fiabilă. Aeronava este certificată EASA (European Aviation Safety Agency) şi FAA (Federal Aviation Administration) și este, potrivit producătorului, echipată cu cele mai moderne tehnologii care îndeplinesc cele mai noi cerinţe de siguranţă ale pieţei.
Generalul Iamandi, recrutat de Securitate
Newsweek România a dezvăluit în octombrie 2019 că generalul de brigadă Dan Paul Iamandi a fost recrutat de Securitate sub numele conspirativ „Ioan Popa”, dar Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) menționează că nu a dat vreo notă informativă.
Articolul poate fi citit AICI. Promovarea în funcția de inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a generalului Iamandi a fost girată de actualul lider al PSD Arad, Mihai Fifor, în mandatul său de ministru al Afacerilor Interne.