7.000.000 de lei s-au plătit de la buget pentru ca deputații să poată avea activitate în teritoriu. Unul dintre ei a decontat suma de 48.000 de lei. Guvernul le-a suplimentat fondurile în regim de urgență pentru continuarea activității.
Agenția Sportului a vândut 6 mașini ca să plătească datoria către o casă de pariuri, avocați și sindicate, potrivit unui document oficial. Conform unor surse s-ar fi vândut inclusiv BMW-ul modificat al fostului ministru al sportului Eduard Novak.
Rusia caută studenți români pentru a-i instrui la Moscova și Sankt Petersburg. Totul este gratuit, potrivit unui anunț al oficialilor din Rusia pe canalul de propagandă al Ambasadei Ruse la București. MAE românesc nu are nicio reacție.
Termoenergetica, compania din subordinea Primăriei București, are în derulare o achiziție de țeavă de plastic pentru sistemul energetic al Capitalei la care favorită este o companie controlată de un oligarh rus și de ginerele lui Lavrov, aflat pe lista sancțiunilor internaționale
5.000.000 € din Fondul de Urgență al Guvernului sunt dați pentru ca deputații să își plătească cheltuieli precum chiria, curentul și motorina. Această sumă acoperă numai o perioadă de două luni și este plătită pentru activitatea aleșilor din teritoriu.