Firma care are depozitul GPL, ajutată de stat să ia milioane €. Gazul a fost pus gaj la bancă. Cu două luni și jumătate înainte de tragedia de sâmbătă seara, compania care deține depozitul-fantomă din Crevedia a primit, din nou, garanții guvernamentale pentru finanțarea afacerii.
Cătălin Vișean, Secretar de Stat în Ministerul Sănătății, care răspunde de asistența medicală, este plecat în Dubai din data de 29 august. El nu a participat la ședințele celulei de criză organizate la guvern după explozia de la Crevedia.
Stațiile GPL din Crevedia și din zona apropiată sunt lipite de case, magazine în construcție sau drumuri, fără să se respecte distanța minimă de securitate. În unele cazuri, imobilele au fost lipite ulterior de stațiile GPL. Distanța de siguranță prevăzută de lege e încălcată.
CNCIR ar fi trebuit să verifice tehnic stația GPL de la Crevedia. Compania a fost condusă până acum o lună de Ioana Timofte, care era plătită cu 12.000 de euro pe lună și care a fost reținută de DIICOT.
Proiecte private sau publice pentru gestionarea deșeurilor. Aflate în derulare. Sau în stadiu de proiect. Toate se trezesc că sunt atacate în haită de câteva ONG-uri de mediu. Numitorul comun este un fost director al Eco Sud SA. Convertit rapid în activist de mediu.