Este considerat a fi fost unul dintre ultimele războaie religioase pe continent, primul conflict la declanșarea căruia presa și opinia publică occidentală au jucat un rol semnificativ și care, în același timp, a fost raportat prompt opiniei publice occidentale prin noile mijloace de comunicare (telegraf, presă scrisă, jurnalism independent, free-lance); în aceeași notă a premierelor, războiul Crimeii este considerat a fi cel dintâi război total, care a afectat în mod tragic populația civilă expusă la curățire etnică și abuzuri gen viol; în același timp, se încearcă oprirea expansiunii Rusiei în zona Mării Negre.
Este, de asemenea, războiul care a pus în evidență prăpastia care se căsca deja de pe atunci, în termeni de mentalități și valori pe continentul nostru, între Occidentul catolic și protestant, substanțial secularizat și marcat astfel de forme de religiozitate sobre, pe de-o parte, și Estul ortodox, adâncit în forme de religiozitate pline de ardoare și pioșenie, pe de altă parte: occidentalii percepeau manifestările de religiozitate specifice ortodocșilor veniți în pelerinaj a fi pur și simplu „barbare“, considerându-le „superstiții degradante“ sau „ceremonii ipocrite mai rele decât cele mai joase fetișisme de pe malurile vreunui râu din Africa“.[7] Acest clivaj cultural durabil va influența politica occidentală în disputa pe tema Locurilor Sfinte, și va conduce într-un final, împreună cu alți factori, la războiul Crimeii.
Războiul a început în iulie 1853 prin ocuparea de către Imperiul Rus a Principatelor Române, sfârșind în martie 1856 când Rusia cere oprirea ostilităților. Prin Tratatul de la Paris (1856) Principatele Române au obținut cu ajutorul marilor puteri (Marea Britanie și Franța) independența (de facto) față de Rusia și Imperiul Otoman, trei ani mai târziu fondarea Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești a reprezentat piatra de temelie la crearea statului modern român. Cele mai multe lupte ale războiului s-au dus în Peninsula Crimeea de la Marea Neagră.
A fost inaugurat Turnul Eiffel
31 martie 1889. Structura a fost construită între anii 1887-1889. Aceasta urma să servească drept arc de intrare la Expoziția Universală (1889), un târg mondial ce sărbătorea centenarul Revoluției Franceze.
A fost inaugurat la 31 martie 1889 și deschis pentru public la 6 mai. 300 de muncitori au unit 18.038 de piese de oțel, folosind două milioane și jumătate de nituri.
Luând în considerare standardele de siguranță din acel moment, este remarcabil faptul că numai un singur muncitor a murit la construcția turnului, și anume în timpul instalării lifturilor.
Înființarea Institutului de seruri și vaccinuri „Dr. Ion Cantacuzino“
1 aprilie 1921. Fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală, Ioan Cantacuzino s-a născut la 25 noiembrie 1863, la București.
Lui i se datorează descoperiri importante privind vibrionul holeric și vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei și febrei tifoide, etiologia și patologia scarlatinei.
De altfel, pornind de la cercetările sale a creat o metodă de vaccinare antiholerică, numită „Metoda Cantacuzino“, folosită și astăzi.
Asasinarea lui Abraham Lincoln
14 aprilie 1865. Abraham Lincoln, al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite, a fost asasinat de cunoscutul actor de teatru John Wilkes Booth la 14 aprilie 1865, la piesa Our American Cousin jucată la Teatrul lui Ford din Washington, DC. Împușcat în cap în timp ce urmărea spectacolul, Lincoln a murit a doua zi la ora 7:22, în Casa Petersen, vizavi de teatru.
El a fost primul președinte american care a fost asasinat, iar funeraliile și înhumarea sa au marcat o perioadă extinsă de doliu național.
