Care a fost cel mai mare haiduc din Moldova? Multe legende și povestiri populare îl pomenesc pe vestitul „nelegiuit” care lua de ciocoi și dădea celor oropsiți. Dotat cu o forță ieșită din comun, haiducul respectiv și-a condus ceata vreme de peste două decenii, devenind atât de iubit de norod încât i-au spus și „cel Mare”, la fel ca sfântului pe care-l sărbătorim în fiecare 1 ianuarie.
Care a fost cel mai mare haiduc din Moldova? Purta numele unui sfânt iubit de români
Povestea celui mai mare și iubit haiduc din Moldova este intrată deja în legendă, deși personajul a fost cât de poate de real.
Isprăvile ale au avut loc pe la sfârșitul secolului al 18-lea și au rămas cunoscute printre locuitorii tuturor munților care astăzi fac parte din județele Neamț și Suceava.
Îl chema Vasile, dar poporul i-a spus Vasile cel Mare, exact ca sfântului iubit de români, pe care=-l sărbătorim în fiecare 1 ianuarie.
Citește și: Care a fost cel mai bețiv domnitor al Moldovei? De ce l-a plâns poporul când a murit?
Cum autoritățile de pe atunci îl urau și se temeau de el în egală măsură, Vasile cel Mare nu prea apare în documentele vremii, dar este omniprezent în toată gama de tradiții populare de la balade, legende și zicători.
El apare chiar și în piese de teatru inedite, transmise prin grai viu de la bătrâni sau rămase prin caietele de însemnări ale unor preoți și învățători locali.
Vasile cel Mare este prezent în mai multe povestiri ale lui Mihail Sadoveanu care văzuse în el pe eroul justițiar popular prin definiție, așa cum se întâmplă în cartea „Hanu-Ancuței”.
Este amintit și de Alecu Russo în unele dintre scrierile sale. De fapt, între scriitori, mărturiile lui Russo sunt probabil cele mai importante.
Căci Alecu Russo s-a ocupat adesea cu călătorii prin sălbăticia Munților Neamțului, și a scris despre Vasile cel Mare prin anul1839, adică la scurt timp după moartea haiducului, potrivit povestea-locurilor.ro.
Se pare că Alecu Russo, pe când poposise întovărășit de o călăuză locală lângă Piatra Teiului, adică aproape de apa râului Bistrița, la poalele Ceahlăului, a aflat despre legenda cu privire la stânca stranie despre care oamenii spuneau că fusese desprinsă din vârful muntelui de însuși Scaraoschi, starostele diavolilor, pentru a bloca astfel Bistrița și a îneca satele din împrejurimi.
Călăuza i-a arătat scriitorului că în vârful stâncii se mai vedeau urmele unui presupus baltag ș i-a răspuns unui Alecu Russo neîncrezător cu o frumoasă poveste:
Citește și: Cine a fost „Papură Vodă”, domnitor la numai 16 ani ? De ce a fost supranumit așa? Cum a sfârșit?
„A fost odată în munții noștri un voinic între voinici, groaza vămilor și trecătorilor, ispravnicii, zapcii, cazacii și toți ciocoii îi ziceau hoț și tâlhar, dar ciobanii îi spuneau Vasile cel Mare.
După ce Vasile cel Mare, pe capul căruia se pusese un preț de o mie de galbeni, schimbă câteva focuri de pușcă cu ispravnicii, după ce prăda vreun călugăr bogat și pustia câteva sate ungurești de la graniță, după ce spărgea vreo mănăstire și dobora cu baltagul său ascuțit pe vreun cazac încăpățânat, venea cu tovarășii săi aicea lângă piatra asta și se luau la întrecere să vadă cine ar svîrli mai sus baltagul.
Într-o zi, baltagul lui Vasile s-a înfipt în vârful uriașului și a rămas în ramurile teiului și acolo-i și astăzi”, nota Alecu Russo, în „Opere Complete” Ed. Cugetarea Georgescu Delafrass, București, 1942, pp.192-193.
În revista Șezătoarea din 1898 se scria că Vasile cel Mare ar fi fost de felul său dintr-un sat din Bucovina, probabil Ciocănești sau Satul Boului și că s-ar fi întovărășit cu alți doi haiduci, Ștefan Rusu și Andrei, amintiți și ei în unele dintre scrierile sadoveniene.
Într-o altă povestire populară se spunea că Vasile cel Mare era fiul unui boier nemțean pe nume Stroiescu, putred de bogat, dar care de bogat ce era „nu-și mai simțea inima”.
A fost deci, părăsit de nevastă care a plecat în lume, iar feciorul a crescut cu slugile, căci tatăl nu l-a trimis la școală, „fiindcă nu avea nevoie de cineva care să-i numere banii”. S-a însurat cu o precupeață, dar și aceasta iubea doar averea și avea pe altul drag.
Vasile și-a dat seama că era singur: un tată spurcat, o mamă pribeagă și o femeie blestemată. Așa a ales de copil să plece în codri să-și plângă acolo nenorocul.
Însă la Grindul Mare, la Țincușa, a găsit 18 bărbați care stăteau roată fără masă și fără merinde.
Vasile, care ajunsese un tânăr de o talie și o forță incredibilă, a luat o ditamai piatră de moară și a pus-o în mijlocul lor. Să aibă măcat masă, dacă nu aveau merinde.
Oamenii l-au ales pe loc căpitan de ceată și cu toții au început a haiduci prin munți. Sub conducerea lui, au curățat codrii de tâlhari și i-au pedepsit pe ciocoii întâlniți.
Vreme de 23 de ani au trăit în codri, iar în urma lui a rămas doar masa uriașă din piatră, cunoscută de-atunci drept „Masa Tâlharilor”.
Oamenii spuneau că sălașul preferat de Vasile cel Mare era undeva în sălbăticiile Muntelui Grințieșului, care atunci era situat la granița dintre Transilvania deținută de Imperiul Austro-Ungar și Moldova.
Adesea, haiducul trecea spre Ardeal pe partea cealaltă a acestui munte, trecând astfel hotarul nemarcat, pe cărări știute doar de ciobani, atunci când era hăituit de poteri sau umbla după pradă.
Citește și: VIDEO Bandă de hoți români, anihilată în Spania. Cum a ajuns Garda Civilă la ei
Întovărășit de alți haiduci din subordinea sa, cărora poporul le-a reținut de asemenea numele, precum Grigorie, Onu sau Nica Păun, Vasile s-a ocupat și cu evacuarea prin munți a românilor ardeleni (așa numiții ungureni, cum le ziceau moldovenii) care se săturaseră de abuzurile austriecilor și ungurilor.
Mare patriot, haiducul Vasile i-a ajutat să scape în Moldova și pe unii dintre românii care se alăturaseră Răscoalei lui Horea, și care erau urmăriți de trupele imperiale.
O menționare foarte interesantă a lui Vasile cel Mare vine din lucrarea lui J. Kaufmann, intitulată „Cronica comunităților israelite din Județul Neamț”, unde se menționează că haiducul era de meserie tâmplar și că astfel ar fi ridicat pe la 1792 sinagoga de lemn din oraș.
Însă mai târziu, după ce a luat calea codrilor, Vasile cel Mare a devenit spaima evreilor îmbogățiți din camătă și speculă.
Tot tradițiile populare ne spun că, aflându-se la Crucea cu tovarășii săi, Ștefan și Andrei Rusu, Vasile cel Mare a văzut trei corbi și a prezis că va muri curând.
Așa a fost să fie. Fala și bucuria Moldovei a fost surprins dormind în codru și ucis în somn. Știindu-se că suma de bani pusă pe capul lui era una mare, un „prost” l-a omorât, i-a tăiat apoi capul și l-a dus la stăpânire.
Cine era acel „prost”, cum îl numesc tradițiile populare, nu vom ști niciodată, căci oamenii s-au răzbunat pe nemernicia lui, alegând să-i uite numele și neamul.
Dar legenda lui Vasile cel Mare, haiducul cel mai iubit de moldoveni, a rămas să fie cântată chiar și astăzi în comuna Grinţieş, judeţul Neamţ., potrivit mesagerulneamt.ro.
Aici mai sunt bătrâni care-i ştiu melodia, iar balada este cântată sau recitată la serbările şcolare.
