Ce pașă otoman a vrut să fie domnitorul Țării Românești? Că Imperiul Otoman a dorit, de câteva ori, să transforme principatul în pașalâc, este un fapt cunoscut. Dar mai puțin știută este strădania - vreme de câțiva ani - a beiului de Nicopole, de a ocupa țara pentru sine, cerându-i chiar lui Suleyman Magnificul firman de domnie.
Ce pașă otoman a vrut să fie domnitorul Țării Românești? Fiul său a ocupat tronul doar 30 de zile
Acest personaj are o origine mult controvesată, dar a „făcut jocurile” în Țara Românească vreme de aproape un deceniu.
Unii îl consideră român turcit, alții nu, dar ceea ce este ert e faptul că, e la un punct, a fost numit în poziția de bei/beg sau pașă de Nicopole, titlu dat guvernatorului unui oraș sau al unei provincii din Imperiul Otoman.
Este cunoscut în istorie drept Mehmed/Mehmet Beg sau Mehmed/Mehmet Pașa, dar vom folosi doar una dintre aceste variante.
Toată odiseea cu acest pașă începe, de fapt, imediat după moartea lui Neagoe Basarab, în septembrie 1521, după o domnie bine chibzuită vreme de peste năuă ani, începută în februarie 1512.
Citește și: Cum a sfârșit domnitorul care a vrut să reunifice cele trei Țări Române? Era de origine italiană
După acest moment, pe tron ajunge urmașul său, Teodosie, un adolescent de doar 16 ani, ce se va afla sub regența unchiului său, marele ban Preda Craiovescu.
Dar, simțind slăbiciunea domniei, se invesc pretendenții la preluarea puterii. Unul dintre acețtia era Vlad Dragomir zis „Călugărul”, care, cu sprijinul boierilor buzoieni, dar și al unora din Moldova, l-a atacat pe tânărul Teodosie şi îl surprinde lângă Târgoviște, într-o luptă în care Preda Craiovescu moare.
Teodosie, voievodul minor, fuge peste Dunăre, la personajul la care vrem să ajungem, paşa de Nicopole, Mehmet Beg.
În acest timp, ca orce bun vasal, Vlad Călugărul cere de la sultan confirmarea în domnie, dar Suleyman Magnificul refuză şi chiar taie nasul solilor.
Drept consecință, Mehmet Beg trece Dunărea cu armata sa şi îl reinstaurează pe Teodosie. iar Vlad fuge şi este prins, aşa cum arată cronicarul muntean Radu Popescu, la Nicopole.
Dar Mehmet Beg tânjea pentru sine după tronul Ţării Româneşti. Ceruse scaunul domnesc însuși marelui sultan, solicitând firman de domnie şi îi promisese că va transforma Ţara Românească în paşalâc. Se pare că Suleyman I i-ar fi dat chiar încuviinţarea, după cum scrie adevarul.ro.
Dar pericolul a fost sesizat de o parte a boierilor, mai ales cei din neamul Drăculeştilor, din care făcea parte şi Radu de la Afumaţi. Aceştia nu mai erau de acord cu politica tot mai obedientă față de turci dusă de infuenta familie a Craioveştilor şi de prea tânărul voievod de numai 16 ani.
Mai mult decât atât, se înteţeau pe zi ce trece zvonurile că Teodosie va fi trimis la Constantinopol, iar în locul său va veni Mehmet Beg. În acele momente boierii s-au răsculat. În fruntea lor s-a aflat Radu de la Afumați, fiul lui Radu cel Mare.
Sultanul Suleyman Magnificul, la începutul domniei - Foto: Arhiva
„Teodosie nu mai putea fi îngăduit. Susţinut la început de boierii Craioveşti, apoi numai de turci, el ajunsese o simplă unealtă în mâna lui Mehmet beg, care în ascuns năzuia la tronul Ţării Româneşti.
În această privinţă, veşti fură trimise de la Constantinopole, cum că begul Nicopolei stăruie pe lângă sultan să prefacă Ţara Românească în paşalâc, să i-o cedeze”, arată Teodor Palade în lucrarea sa „Radu de la Afumaţi”, potrivit sursei citate.
A urmat un „joc” al strategiilor, dar dus de multe ori pe câmurile de luptă, între tabăra lui Radu de la Afumați, sprijinit de mulți dintre boierii pământeni, și acest Mehmed Beg, ce se baza pe aproape inebuizibila resursă umană a armatei otomane.
În următorii ani, când una, când alta dintre tabere a biruit în luptele date între ele. Când pierdea, Radu se refugia în Transilvania, unde se putea baza pe ajutorul voievodului Zapolya, în timp ce Mehmed Beg se retrăgea peste Dunăre, după fiecare înfrângere.
Însă, după una dintre aceste înfruntări câștigată de pașa din Nicopole, Mehmet Beg ocupă Țara Românească pentru sine şi aproape o transformă în provincie otomană.
Îi indepărtează pe boierii români şi impune administraţia otomană, prin subaşi, funcţionarii săi.
„Pusease subaşi pen toate oraşele şi pen toate satele şi el trecuse Dunărea ca să se mai gătească”, preciza Radu Popescu, în cronica sa.
Totodată otomanii au început jafurile şi rechiziţiile forţate în Ţara Românească. Răzbunarea lui Radu de la Afumaţi a fost însă crâncenă.
Cu ajutorul lui Zapolya revine iar din Transilvania în fruntea unei armate bine echipate. Îi alungă pe subaşii şi pe toţi reprezentanţii administraţiei otomane, pe mulţi îi decapitează şi apoi începe încleştarea cu trupele otomane, totul culminând cu lupta de la Grumazi, astăzi în Teleorman, din iulie 1522.
Acolo, Radu de la Afumaţi face prăpăd în rândurile otomanilor şi apoi îi urmăreşte dincolo de Dunăre. Atacă şi măcelăreşte pe turci la Nicopole şi Şiştov, iar apoi se întoarce pentru a-şi lua înapoi tronul.
Dar, la fel ca în alte dăți, nu a reuşit să reziste mult, doar o lună, până în luna august, când Mehmet Beg revine cu noi trupe şi în tre bătălii consecutive, la Gherghiţa, Bucureşti şi Slatina, bate armata lui Radu de la Afumaţi, care fuge din nou în Transilvania.
Totuși, împotrivirea dârză a lui Radu de la Afumați și a susținătorilor săi îl face pe Mehmed Beg să renunțe la gândurile de domnie în Țara Românească și de transformare a acesteia în pașalâc.
Dar, cu voia sultanului aduce încă o marionetă a turcilor pe tronul Ţării Româneşti. Este vorba despre Vladislav al III lea, os domnesc, cu strămoşi din neamul Basarabilor, dar supus în totalitate turcilor.
Acesta a domnit doar până în luna noiembrie a anului 1523, când un alt presupus fiu ilegitim al lui Neagoe Basarab, Radu Bădica, în alungă de pe tron cu ajutorul Craioveștilor.
Dar nici el nu are mai mult noroc, pentru că este ucis de turci chiar în timpul ceremoniei de instalare pe tron, reprezentanții pașei Mehmed anunțând că vin cu steagul de învestitură, când, de fapt, ei veniseră să-l ucidă.
În scaunul domnesc se vor reîntoarce când Vladislav al III-lea, când Radu de la Afumați. Această „morișcă” va înceta în august 1525, când Vladislav pierde definitiv tronul în favoarea rivalului său.
De data aceasta, însă, intra în scenă un Radu de la Afumați obosit și resemnat cu gândul că nu se poate bate la nesfârșit cu puterea otomană. A urmat cea mai lungă domnie a sa, din cele patru, care a durat până în ianuarie 1529.
Citește și: Suleyman Magnificul, sultanul vrăjit de Hurrem. Primul padișah care a numit domni în Țările Române
La începutul acelui an, voievodul - care tocmai se gândea să reia lupta antiotomană - a fost ucis, împreună cu fiul său, Vlad, de către boierii Neagoe şi Drăgan în timp ce se afla în biserica Cetăţuia, situată în nordul oraşului Râmnicu Vâlcea.
Pe 5 ianuarie 1529, după doar trei zile de la asasinarea lui Radu de la Afumaţi, cei doi boieri ucigaşi l-au numit domn pe Basarab al VI-lea, în care vedeau un conducător uşor de manevrat.
Cine era acesta? Fix fiul lui Mehmed Beg, care, dacă nu putuse lua tronu pentru sine, era mulțumit și cu ocuparea acestuia de către urmașul său.
Pe ce se baza, însă, pretenția de domnie a celor doi, tată și fiu. Mehmed Beg susținea - fără a dovedi vreodată - că se trăgea, de fapt, din marele și vechiul neam al Basarabilor, cea mai de seamă dinastie domnitoare din Țara Românească, pe care o și înființaseră, prin Basarab I, pe la 1310.
Inventarea uneo origini nobile nu a fost o noutate în acele vremuri - însuși Mihai Viteazul e suspectat că a făcut-o, pentru a-și justifica pretențiile la tron - dar e cel puțin straniu că acest lucru a fost întreprins de un ditamai pașă otoman.
Adevărat sau fals, cert este că fiul pașei a ajuns, în contextul arătat, pe tronul Țării Românești, la începutul lui 1529, fiind cunoscut conform numărătorii și pretenției ascendenței sale nobile, drept Basarab al VI-lea. Adică, al șaselea voievod cu numele de Basarab de pe lista domnitorilor țării.
Dar bucuria avea să fie de scurtă durată, pentru că aceiași boieri care îl ridicaseră în domnie, l-au dat jos după doar 30 de zile, în februarie 1529. Dar nu de capul lor, ci, se pare, la ordinul venit chiar dinspre sultanul Suleyman.
Pentru a scăpa definitiv de problemă, cei doi boieri care-l asasinaseră pe Radu de la Afumați și fiul acestuia, i-au scurtat zilele și băiatului lui Mehmed Beg, efemerul domnitor Basarab al VI-lea.
Așa avea să se termine povestea pretențiilor pașei de Nicopole asupra tronului Țării Românești, pretind descendent al Basarabilor, dacă nu pentru sine, atunci pentru fiul său.
