Alegerea lui Al. Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei a însemnat primul pas pe calea realizării „Micii Uniri”, dar lucrurile ar fi putut sta altfel, fără intervenția și hotărârea providențiale ale unui colonel de armată,
Cine a fost ofițerul ce a decis alegerea lui Al. Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei? „Vă tai pe toți”
Pe 5 și 24 ianuarie 1859, colonelul Alexandru Ioan Cuza era ales domnitor al ambelor Țări Române, înfăptuind „Mica Unire”, așa cum au denumit-o majoritatea istoricilor.
A fost un proces dificil până s-a ajuns la acest moment, cu numeroase situații în care istoria s-ar fi putut scrie altfel fără intervenția hotărâtă a unor oameni providențiali.
Iar unul dintre aceștia a fost colonelul Nicolae Pisoski, născut la 1810, în Botoșani, un boiernaș cu origini poloneze, dar pătruns de spirit revoluţionar, el numărându-se și printre paşoptiștii moldoveni, la 1848.
Citește și: Cine a fost femeia care a salvat Unirea Principatelor Române? A murit de holeră la 40 de ani
Practic, el a fost artizanul Unirii Principatelor Române şi al alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în 1859, dar şi cel care a devenit umbra principelui, de la încoronare până la moarte.
„Familia Pisoski provenea din acele neamuri care au primit domenii în Moldova în timpul dinastiei Movileştilor, aliaţi de încredere ai polonilor. În timp, au reuşit să îşi menţină rangurile boiereşti.
Nu erau ranguri boiereşti foarte mari, dar suficient de importante cât să aibă un cuvânt de spus şi o stare materială bună.
Colonelul Nicolae Pisoski, „fratele de arme” al lui Alexandru Ioan Cuza - Foto: arhiva
Deşi erau polonezi la origine, s-au împământenit repede şi au ajuns să iubească locurile şi oamenii între care stăteau. Culmea, au fost chiar mai patrioţi decât românii din naştere“, povestea istoricul Ionel Bejenariu, potrivit adevarul.ro.
Tânărul Nicolae Pisoski nu a continuat tradiţia boierească a familiei sale şi a preferat cariera militară, urmând cursurile şcolii militare de la Iaşi, unde l-a și cunoscut pe Cuza, cei doi devenind „frați de arme“,
Personalitatea şi faptele lui Pisoski au atras laudele contemporanilor. Unul dintre cei care îl apreciau în mod deosebit a fost poetul Vasile Alecsandri. Între ei s-a legat o strânsă prietenie încă din perioada Revoluţiei de la 1848.
Poetul, spun istoricii, îi aprecia seriozitatea şi simţul datoriei. Tocmai de aceea, Alecsandri îl poreclea cu afecţiune „Moş Pisoi“, dedicându-i chiar și o poezie.
Revenind la alegerea lui Cuza ca domnitor al Moldovei, la 3 ianuarie 1849, în Sala „Elefant“ din clădirea Muzeului de Istorie Naturală a vechiului Iaşi, s-a întrunit adunarea Partidei Naţionale, într-o şedinţă decisivă pentru nominalizarea candidatului Moldovei la tronul Principatelor Unite.
Sala era botezată astfel pentru că în ea era expus un exemplar de elefant cumpărat cu mai mulți ani în urmă de domnitorul Mihail Sturdza.
Interesant este că Alexandru Ioan Cuza nu era prezent, dat fiind că el nici măcar nu-i depusese candidatura la tronul Moldovei.
Citește și: INTERVIU Adrian Cioroianu, despre Alexandru Ioan Cuza: Nu a fost un playboy cu accent moldovenesc!
Elena Cuza, soţia viitorului „Prinț al Unirii”, a relatat, într-un interviu acordat în 1909, cu doar câteva luni înainte de a muri, acest moment şi l-a pomenit pe colonelul Nicolae Pisoski.
„În seara de 3-4 ianuarie, pe când şedeam la masă în Iaşi, au venit la noi câţiva amici, printre care şi fratele său de arme, colonelul Pisoski, ca să-l roage să vie negreşit după masă la „Elefant”, o sală de adunare, unde şedea Costache Rolla, căci aşa s-au hotărât naţionaliştii ca să se lege cu toţii în acea seară asupra persoanei de susţinut la domnie.
Cuza, cu toate rugăminţile amicilor săi, n-a voit să se ducă, deşi eu am insistat pe lângă dânsul, şi le-a spus: «Faceţi voi ce credeţi, căci pe oricine veţi alege dintre ai noştri, eu aprob şi semnez cu amândouă mâinile, numai Mihalache sau Grigore Sturza să nu fie!». Şi a plecat la teatru“, spunea Elena Cuza.
Muzeul de Istorie Naturală din Iași, unde se afla sala „Elefant” - Foto: arhiva
În Marea Adunare Electivă a Moldovei, Partida Naţională, susținători ai unirii, formată din boieri liberali, burghezi şi ţărănime, avea 33 de deputaţi din 50, deţinând astfel controlul.
Lor li se opunea Partida Conservatoare, formată din mari boieri şi clerici care îşi doreau ca domn pe Grigore Sturdza, fiul fostului domnitor Mihai Sturdza. Totodată, se milita și pentru varianta aducerii unui prinţ străin.
Dar însăși Partida Naţională era divizată, delegații neajungând la un acord în privința candidatului pe care-l vor susține.
Mai întâi a fost propus,Vasile Alecsandri, dar marele poet și om politic, după ce a adunat doar 17 voturi la prima votare, i-a cedat locul lui Costache Negri, un politician mult mai experimentat. Dar nici acesta n-a avut mai mult succes.
Cum discuțiile și controversele riscau să se prelungească la nesfârșit, colonelul Nicolae Pisoski a preluat inițiativa. Voca sa a răsunat tunătoare în sală, cerând celor prezenți să facă liniște.
Istoricii spun că inițial i-a făcut un semn discret lui Lascăr Rosetti, care a închis uşile sălii cu cheia. Apoi, Pisoski l-a propus pe Alexandru Ioan Cuza drept candidat la tronul Moldovei, lucru ce i-a luat prin surprindere pe mulți, chiar dacă acesta era cunoscut în mediile unioniste.
În fața ezitărilor multor membri ai Partidei Naționale, Pisoski, fără un cuvânt, a tras sabia din teacă și a rostit câteva cuvinte care au schimbat cursul istoriei noastre.
Citește și: Cine sunt urmașii lui Alexandru Ioan Cuza, de fapt? De ce au murit de tineri băieții domnitorului?
Din mărturiile contemporanilor reiese că Pisoski le-ar fi ordonat deputaţilor Partidei Naţionale: „Dacă nu-l alegeţi pe Cuza domn, eu vă tai pe toţi aici! Aţi înţeles? De aici nu iese nimeni nebetegit, dacă nu alege cum spun eu!“, scria istoricul Ionel Bejenariu.
Trecuse de miezul nopții când cei 30 de deputați ai Partidului Național Independent, cum se redenumise grupul unioniștilor, încheie un proces verbal prin care se angajau să susțină „prin vot de față” în ședința Adunării Elective din 5 ianuarie candidatura colonelului „Alexandru Cuza”.
Aflând de decizia luată, Cuza e convins, inițial, că e o glumă. „Pezevenghii ăștia vor să mă pună domn”, îi spune el unui prieten. Motivul era simplu: pur și simplu Cuza nu-și depusese candidatura, deci părea absurd să fie tocmai el alesu Partidei Naționale.
Deputații din Adunarea Electivă a Moldovei - Foto: arhiva
Probema candidaturii sale e rezolvată, însă, a doua zi, pe 4 ianuarie, printr-o adresă trimisă către Căimăcămie - conducerea provizorie a principatului -, prin care se invocă o „scăpare din vedere” și cere validarea candidaturii „domnului Alecu Cuza”
În aceeași zi au loc mai multe retrageri de la candidatură, în timp ce singura propusă, cea a lui Cuza, este și singura acceptată.
Pe 5 ianuarie 1859, 48 de deputați îl voteză pe colonelul Alexandru Ioan Cuza drept domnitor al Moldovei.
Palid, profund emoționat, noul domn se urcă la tribună, rostind cu o voce puțin gâtuită de emoție primele sale cuvinte, în noua și importanta calitate.
„Jur în fața țării mele că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele patriei, că voi fi credincios Constituției în textul și spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, uitând toată prigonirea și toată ura, iubind deopotrivă pe cel care m-a iubit și pe cel ce m-a urât, neavând înaintea ochilor mei decât binele și fericirea nației române”.
La câteva ore de la alegere, Nicolae Pisoski își continua agitația febrilă în slujba Unirii Principatelor. El era deja călare pe cal şi gonea spre Bucureşti în fruntea delegaţiei oficiale a Moldovei, pentru a-i convinge şi pe munteni să-l aleagă tot pe Cuza.
Iar la 24 ianuarie 1859 - și sub presiunea mulţimili mobilizate de unioniști - Cuza a fost ales domnitor al Principatelor Române Unite.
Pe parcusul celor șapte ani, de domnie Pisoski a fost „garda de corp” și sfătuitorul intim al lui Cuza, scoțându-l din încurcături, dar și temperându-l în viciile acestuia: jocul de cărți și femeile frumoase.
N-a putut preîntâmpina lovitura dată de „monstruoasa coaliție” prin care, la 11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza a fost forțat să abdice.
Pisoski a demisionat din armată şi a plecat în exil cu fostul domnitor, alături de care a stat până la moartea acestuia, în 1873.
Elena Cuza, soţia „Prințului Unirii”, consemnează în memoriile sale rolul important jucat în viaţa lui Cuza de către colonel.
„Ca aghiotant, Pisoski l-a însoţit peste tot pe Cuza. Îl apăra de eventualele agresiuni, fiind mereu înarmat, îl apăra de scandaluri şi îi era şi prieten bun. Pisoski a fost genul de militar căruia îi plăcea să-şi facă datoria, nu să strălucească în lumina reflectoarelor“.
După moartea fostului domnitor și „frate de arme”, Pisoski s-a reîntors în orașul natal, Botoşani, unde era zărit adesea la balconul casei sale.
Este descris de Nicolae Iorga ca fiind un bărbat în vârstă, demn şi cu un barbişon alb care ieşea la balconaşul casei sale, aflată în vecinătatea Muzeului Judeţean de Istorie de astăzi.
Nicolae Pisoski a decedat în anul 1888, la vârsta de 78 de ani, fiind înmormântat în cavoul Familiei Pisoski din Cimitirul Eternitatea.
Deși tot mai uitat în timp, numele său merită o repunere în lumină datorită meritelor excepționale pe care le-a avut în realizarea Micii Uniri.
