Cum îl furau servitorii pe Alexandru Ioan Cuza la jocul de cărți? Domnitorul Unirii de la 1859, de la realizarea căreia se împlinesc 165 de ani pe 24 ianuarie, avea propriile pasiuni și plăceri, ca orice om. Unul dintre acestea era jocul de cărți, pe care îl practica „pe bani”, chiar și în perioada domniei. Iar servitorii de la Palatul Cotroceni, reședința de vară a lui Cuza, profitau printr-un truc de acest lucru.
Cum îl furau servitorii pe Alexandru Ioan Cuza la jocul de cărți? Ce rol aveau lumânările?
Alexandru Ioan Cuza a intrat în istoria țării noastre pe „ușa din față”, fiind omul în jurul căruia s-au coalizat toate forțele politice care și-au dorit Unirea Principatelor Române din 1859.
Se împlinesc 165 de ani de la ziua de 24 ianuarie, cea a dublei sale alegeri ca domnitor - și în Țara Românească, după ce fusese ales în Moldova, pe 5 ianuarie 1859.
Dar Cuza a fost un om ca toți oamenii, imperfect, cu pasiuni, chiar vicii. Unul dintre ele a fost jocul de cărți, existând voci care afirmă că era chiar dependent de el.
Citește și: Cuza, în pat cu amanta în noaptea când a pierdut tronul. I-a făcut doi copii, soția i-a înfiat
Pasiunea respectivă a descoperit-o în perioda studiilor făcute la Paris, unde și-a luat bacalaureatul în litere în 1835, la Sorbona, la vârsta de 15 ani.
A urmat apoi, tot în capitala Franței, timp de doi ani, cursurile Facultății de Drept, pe care nu o termină, fiind obligat să se întoarcă în țară.
Între noiembrie 1837 - aprilie 1839 Cuza s-a aflat din nou la Paris, unde a urmat studii în științele războiului și, probabil, le-a continuat pe cele de drept.
„După obiceiul deprins de la Paris, unde fusese lăsat fără niciun control în timpul vârstei critice, Cuza îşi petrecea multe nopţi cu prieteni uşuratici, care speculau firea nepăsătoare, gata sa le împartă tot ce avea, şi să le mai rămână şi dator.
Pătimaş la jocul de cărţi, şi-a pierdut, mai târziu, multe proprietăţi moştenite de la părinţi”, afirmă Lucia Bors, în biografia despre soția domnitorului „Doamna Elena Cuza”, apărută în 1940.
Se știe că „drogul” jocului de cărți l-a însoțit și pe toată perioada domniei sale. De altfel, în noaptea abdicării sale, la 11 februarie 1866, Cuza și-a petrecut-o jucând whist cu amanta sa notorie, Maria Obrenovici, în reședința domnească de pe Calea Victoriei, Podul Mogoșoaiei, pe atunci.
Palatul Cotroceni, pe Vremea lui Cuza, cu „foișorul lui Ipsilante”, unde îi plăcea domnitorului să se retragă - Foto: Biblioteca Academiei Române/Moritz Benedict Baer
Dar „Prințul Unirii” obișnuia să joace cărți, alături de câțiva prieteni apropiați, și în reședința de la Cotroceni, folosită mai ales vara.
Citește și: Cine a fost femeia care a salvat Unirea Principatelor Române? A murit de holeră la 40 de ani
La aceste întâlniri amicale atât Cuza cât și ceilalți participanți jucau cărți pe bani, pe galbeni, mai precis. Dar cu toții erau „furați” de servitori, printr-o metodă ingenioasă.
Procedeul a fost explicat, pentru Newsweek, de Ștefania Dinu, director general adjunct al Muzeului Cotroceni, care a citat mărturiile unui fost „valet de cameră” de pe vremea lui Cuza, ce făcuse parte din personalul palatului.
„În perioada când palatul Cotroceni fusese refăcut total, după planurile arhitectului Paul Gottereau, pentru familia principelui Ferdinand, din personalul palatului făcea parte și valetul de cameră Ion Bercan, un om în vârstă de 70 de ani.
Acesta a povestit cum îl cunoscuse, în tinerețe, pe un fost lacheu la Curtea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de la care aflase că: „în timpul marilor călduri ale verei, Domnitorul se retrăgea pentru câtva timp la Cotroceni, în așa numitul foișor al lui Ipsilante, astăzi înglobat în clădirea modernă a palatului”.
Acolo, seara avea Domnitorul totdeauna invitați la masă; după mâncare mai stăteau boierii de vorbă și pe urmă se așezau la joc de cărți până târziu în noapte.
Un lacheu trebuia, din când în când, să curețe mucurile lumânărilor așezate în grele sfeșnice de argint masiv.
Se juca pe galbeni și, cum e când joacă mai multe persoane la o masă, galbenii se găseau cam răsfirați printre sticlele și paharele de pe postavul verde.
Lacheul, om chibzuit și cu practica vieţei, așezase pe fundul neted al sfeșnicului câte o bucățică de ceară moale.
Când era nevoie, ridica sfeșnicul, curăța mucul și, liniștit, potrivea sfeșnicul greu peste unul din galbeni. La sfârșitul jocului rămâneau, așa din întâmplare, câte doi, trei galbeni lipiți pe ceara de pe fundul sfeșnicului””, ne-a spus istoricul Ștefania Dinu.
În plus, fostul valet își amintea cu notalgie acele vremuri, pentru că titularul „la zi” al Palatului Cotroceni, Carol I, nu juca decât rar cărți, iar acetea nu mai erau pe bani.
În plus, oricum introducerea curentului eectric făcue inutilă folosirea lumânărilor ce permiteau „trucul” prin care galbenii erau sustrași de pe masa de joc.
„Frumoase vremuri”, ofta bietul Bercan când se gândea că actualul stăpân de la Cotroceni nu juca decât foarte rar, seara după masă, whist, că acuma, cu lumina asta electrică, nu mai era nevoie să controlezi mucurile lumânărilor și n loc de galbeni nu se zăreau pe masă decât niște sărăcii de alea de os colorat, cât despre băutură doar două, trei sticluțe cu bere””, a mai menționat directorul general adjunct al Muzeului Cotroceni.
Totuși, deşi i s-a pus eticheta de cartofor şi s-a scris despre Cuza că era un mare amator al jocurilor de noroc, se pare că domnitorul nu ar fi avut patima jocului. Cel puțin așa afirma Dimitrie Bolintineau în „Viața lui Cuza”
„Se imputau domnului patima jocului. El nu mai juca alta decât jocuri ordinare cu amicii, de când se numise domn.”, scria autorul „Legendelor istorice” despre domnitor.
