Arhivele Diplomatice ale Ministerului de Externe au publicat, în 27 ianuarie, de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, memoriile pe care Samuel Berger le-a trimis autorităților române, în speranța că-și va putea salva familia din lagăr, în 1944.
Ceea ce nu știa atunci Samuel Berger este că, încă din 1941, mareșalul Ion Antonescu, împreună cu Mihai Antonescu, vice prim-ministru și ministru de Externe în Guvernul Antonescu (celebru pentru replica „Eu sunt pentru migrarea forțată a întregului element evreu din Basarabia și Bucovina, care trebuie zvârlit peste graniță (...) Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, n.r.) și Manfred von Killinger, reprezentantul diplomatic al Germaniei naziste în România, aveau deja o înțelegere cu privire la populația evreiască, respectiv că în teritoriile controlate de naziști, evreii români să fie tratați ca și evreii localnici.
Reamintim că în Holocaust au murit între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni în teritoriile românești și cele aflate sub administrație românească, iar alți peste 130.000 de evrei din Transilvania de Nord, ocupată de Ungaria, în urma Dictatului de la Viena, au fost deportați la Auschwitz și omorâți.
Citește și: DOCUMENTE Aritmetica răului. Holocaustul românesc - masacrarea a aproape 400.000 de suflete
Primele victime originare din România au căzut evreii cetățeni români cu domiciliul în străinătate din Germania și teritoriile ocupate sau controlate de naziști precum Austria, Belgia, Cehoslovacia, Franța, Olanda și Polonia, atrag atenția Arhivele Diplomatice ale MAE.
Samuel Berger, avocat și doctor în drept, s-a stabilit în anul 1938 în Franța, la Paris, împreună cu soția Adela (născută la 26 mai 1898), cei doi copii Maximilian (născut la 16 iunie 1930) și Gedeon (născut la 30 iulie 1932) și nepoata Clara Mehr (născută la 5 mai 1911). În 1938 a început implementarea legislației antisemite în România, cu expropieri, devastarea proprietăților evreiești, excluderea evreilor din școli și asociațiile profesionale.
După ocuparea Franței de către naziști, familia Berger s-a mutat în sudul rămas neocupat, a Marsilia, apoi la Nisa. Încercând să se repatrieze, soția, copiii și o nepoată a lui Berger sunt arestați de naziști și deportați la Auschwitz.
Samuel Berger a fost repatriat alături de alți evrei cu cetăţenie română din Franţa în primele luni ale anului 1944, iar odată revenit la București a început să scrie memorii Ministerului Afacerilor Străine, cerând disperat ajutorul pentru familia sa.
Citește și: DOCUMENTE Sălbăticia legionarilor: „Trupurile evreilor uciși la abator au fost atârnate în cârlige”
În Arhivele Diplomatice ale MAE, nu s-au păstrat documente referitoare la soarta soției, copiilor și nepoatei lui Berger, dar găsim informații despre sfârșitul lor la Yad Vashem. Soția Adela și cei doi băieți, de 11 și 13 ani, au fost omorâți la Auschwitz, iar soarta nepoatei lui apare „necunoscută” în documentele oficiale.
„Cazul dureros al familiei mele”
„Expun cazul dureros al familiei mele (...) Menționez că noi toți am continuat să fim în perfectă ordine cu documentele noastre românești și cu naționalitatea noastră română. Între timp s-au început arestprile și deportările de evrei, chiar dacă erau supuși ai unui stat străin. La începutul lunii noiembrie a apărut publicațiunea Legației noastre din Vichy care ne înștința să ne prezentăm la Consulatul respectiv pentru repatriere. M-am prezentat la Consulatul din Lyon, unde am fost admiși și înscriși pentru repatriere, eu și familia mea. În acest scop, am părăsit cu toții Nissa mergând la Lyon, în vederea repatrierii, la Nissa rămânând numai nepoata noastră Clara Mehr pentru a aduce ultimele bagaje. Între timp, Poliția Germană din Nissa a arestat-o în ziua de 28 noiembrie 1943 și aflând de la ea că restul familiei a plecat la Lyon în vederea repatrierii, au fost trimiși patru agenți ai poliției germane care aveau misiunea să ne aresteze și transporte la Nissa. Au fost ridicați în ziua de 1 decembrie 1943 din locuința noastră din Lyon soția mea și cei doi copii, fiind transportați la Nissa. Eu am scăpat deoarece nu mă aflam acasă.
(...) În jurul zilei de 12 decembrie 1943 au fost cu toții transportați la lagărul din Drancy, ia de aci deportați fără să se știe unde, deportarea având loc în 17 sau 18 decembrie 1943.
M-am adresat cu cereri disperate Legațiunea noastre din Vichy, cât și Consulatului nostru General care m-a asigurat că pe baza acordului de la stat la stat între guvernele român și german la data fixată pentru repatriere familia mea va fi liberată împreună cu ceilalți și pusă în situația de a se putea repatria. Am primit și un certificat pe care-l anexez în copie în acest sens. Ori din nenorocire la data plecării familia mea nu era eliberată și nici nu știu unde se află, neavând vreo știre de la ei din clipa arestării, astfel că m-am repatriat singur. (...)
Domnule ministru, fac un apel disperat la dvs. rugându-vă respectuos să vedeți greaua nenorocire și durere în care mă aflu, fără familia mea care înseamnă totul pentru mine și lipsit de care viața pentru mine nu mai are nici o rațiune și vă rog să binevoiți a interveni cât mai neîntîrziat prin mijloacele care vă stau la dispoziție”, scria Samuel Berger autorităților române, în martie 1944.
„Bănuiesc că ei se află în acest lagăr și anume nevasta mea purtând numărul 25178 și nepoata mea Clara Mehr numărul 25179”
Dintr-un alt memoriu, din iulie 1944, aflăm că Samuel Berger a aflat că familia sa a ajuns la Auschwitz și că a încercat să le scrie, fiindu-i returnate scrisorile.
„Încă din 10 aprilie a.c. și în urma unor sugestiuni că trebuie să se afle acolo, am scris câte o carte poștală cu avis de retour nevestei și nepoatei mele la "AUSCHWITZ" în Silezia, adică pe adresa lagărului de acolo. Aceste cărți poștale mi-au revenit, prevăzute cu o ștampilă care avea mențiunea "Lagărul refuză primirea, retur expeditorului", în nemțește "Konz. Lager verweigert die Annahme Ret. an Absender". Plecând de la acest fapt precum de reflexiunile după examinarea amănunțită a diferitelor numere care se află pe aceste cărți poștale (25178 se află scris cu creion roșu și a fost scris cu certitudine după ce a fost căutat în vreun registru-probabil registrul nenorocitelor suflete de acolo) bănuiesc că ei se află în acest lagăr și anume nevasta mea purtând numărul 25178 și nepoata mea Clara Mehr numărul 25179. În ceea ce privește copiii presupun și sper că sunt împreună cu nevasta mea.”
Memoriile lui Samuel Berger, susținute și de Crucea Roșie și de Direcția de Relații Consulare a Ministerului de Externe, Legația României la Vichy și Legația României la Berlin, au rămas fără răspuns.
