Procurorul DNA, Mihai Gheorghe, care e procuror militar, primește un salariu de 5.000 de euro pe lună. El i-a scăpat pe șefii ISU care mâncaseră gratuit la Pensiunea „Ferma dacilor” la numai o lună distanță după ce fuseseră în control.
5.000 € este salariul procurorului ce a oprit anchetarea șefilor ISU care luau „atenții” la Ferma Dacilor
Ferma Dacilor a primit o avertizare blândă, deși nu avea autorizație de securitate la incendiu.
Reamintim, DNA a deschis, în 2020, un dosar în acest caz, susținând că patronul pensiunii ar fi oferit în august 2019, cu titlu de foloase necuvenite, contravaloarea consumaţiei pentru masa de protocol a ISU Prahova.
Citește și: Șef ISU a mâncat gratis la Ferma Dacilor, fără să vadă nereguli. Are 5 case și face bani din chirii
Potrivit procurorilor, cu o lună înainte, în iulie 2019, ISU Prahova ar fi făcut un control la pensiunea Ferma Dacilor. Deși pensiunea nu avea autorizație la incendiu, aceasta a fost lăsată să funcționeze.
Dosarul a fost închis în 2023. Nimeni nu a avut de suferit - nici șefii ISU și nici patronii.
Procurorul care a anchetat cauza este Mihai Gheorghe care câștigă 270.000 lei pe an, adică peste 23.000 lei pe lună. Salariul procurorului a crescut în ritm galopant. El câștiga, în 2017, cu 100.000 de lei pe an mai puțin. Declarația de avere este mai jos:
7 ani fără autorizație
Ferma Dacilor din Prahova nu avea autorizație de construcție și nici de securitate la incendiu. Cu toate acestea, a funcționat fără probleme până acum, când focul a luat cel puțin 7 vieți. Printre victime sunt copilul și alți apropiați ai patronului.
Citește și: Cum a funcționat Ferma Dacilor fără autorizații în ultimii 10 ani. Complicii tragediei, autoritățile
Newsweek a scris că pensiunea „Ferma Dacilor” a făcut un profit uriaș pentru o pensiune. În 2022, profitul a fost de 2 milioane de lei la o cifră de afaceri de 5,4 milioane de lei.
Proporția s-a păstrat și în anul 2021, atunci când, la o cifră de afaceri de 4,2 milioane de lei, s-a făcut un profit de 1,6 milioane de lei. În 2020, profitul a fost de 1,2 milioane de lei, la o cifră de afaceri de puțin sub 3 milioane de lei.
Patronul nu a găsit 1.000 de euro să își ia autorizație.
Citește și: 1.000.000 € profit din Ferma Dacilor. Autorizația de incendiu era 1.000 €, dar patronii s-au zgârcit