„Academia infractorilor”, o nouă anchetă. Un membru a vrut să vândă un AK 47 şi muniţie

DE Elena Andrei | Actualizat: 28.05.2021 - 23:02
Arme îngropate/Foto: DICOT
Arme îngropate/Foto: DICOT

Trei foşti membri ai grupării „Academia infractorilor” sunt vizaţi de o nouă anchetă a procuorilor DICOT. Unul dintre suspecţi, care a încercat să vândă o armă AK 74 şi muniţie pentru aceasta a fost arestat pentru 30 de zile.

SHARE

„În perioada iulie 2020 - mai 2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamţ împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ au efectuat cercetări cu privire la activitatea infracţională desfăşurată de către 3 persoane, foşti membrii ai „Academiei infractorilor”, în vârstă de 42, 41 şi respectiv, 29 de ani”, a transmis, vineri, DIICOT.

Procurorii au precizat că după ce mai multe arme letale cu muniţia aferentă au fost introduse fraudulos pe teritoriul României, acestea au fost folosite la comiterea de infracţiuni cu violenţă, fiind utilizate şi în bazele de antrenament ale acestei grupări infracţionale.

„Iniţial, armele, muniţia şi grenadele au fost disimulate în diferite locaţii din municipiul Piatra Neamţ, iar în perioada 2012-2014, un suspect, în vârstă de 29 de ani, a deţinut şi transportat de pe raza municipiului Bucureşti către judeţul Cluj, în zona limitrofă a municipiului Cluj Napoca, o armă letală model AK 74, calibru 5,45 producţie rusească, 2 încărcătoare, 63 de cartuşe şi o grenadă ofensivă RG 42, pe care ulterior le-a introdus într-o groapă de circa 1 metru adâncime, situată în zona de câmp din cartierul Baciu. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, în cursul lunii august 2020, inculpatul s-a deplasat din localitatea Ruseni, judeţul Neamţ, către municipiul Bucureşti, prilej cu care a negociat vânzarea armei letale model AK 74, cele două încărcătoare, 63 cartuşe şi o grenadă ofensivă RG 42, solicitând suma de 1.500 euro în schimbul acestora”, a transmis DIICOT.

Citește și

Interlopii Șpac, Aticu și Box, locotenenții Cămătarilor, recuperatori și pentru o clinică privată

Cine sunt interlopii și funcționarii care au traficat 45 de locuințe sociale pentru șmecheri

 

Ulterior acestui moment, acelaşi suspect s-a deplasat din localitatea Ruseni în municipiul Cluj Napoca, în scopul identificării şi dezgropării armei letale AK 74, calibru 5,45 producţie rusească, a celor două încărcătoare şi a unui număr de 63 de cartuşe, respectiv a grenadei ofensive RG 42.

În cursul lunii aprilie 2021, arma, cartuşele şi grenada au fost identificate pe raza municipiului Cluj Napoca.

”La data de 26.05.2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamţ împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ, au organizat o acţiune operativă pe raza judeţului Neamţ în cadrul căreia au fost efectuate 4 percheziţii domiciliare şi 2 percheziţii auto, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă, constând într-un număr de 4 telefoane mobile, 2 stick-uri de memorie tip USB, respectiv mai multe înscrisuri de tip transferuri Money Gram, bonuri, facturi fiscale, bilete de avion şi înscrisuri ce conţin date de interes operativ”, au precizat procurorii.

La data de 26.05.2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamţ au dispus reţinerea inculpatului pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, iar, la data de 27.05.2021, Tribunalul Neamţ a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 de zile.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te