Ce se întâmplă cu cei care mituiesc funcționarii străini? Legea a fost adoptată de guvern

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 19.07.2024 - 14:03
Ce se întâmplă cu cei care mituiesc funcționarii străini? Legea a fost adoptată de guvern - Foto: pixabay.com (rol ilustrativ)
Ce se întâmplă cu cei care mituiesc funcționarii străini? Legea a fost adoptată de guvern - Foto: pixabay.com (rol ilustrativ)

Autoritățile vor să descurajeze corupția, iar cei care vor da șpagă funcționarilor publici străini vor fi aspru pedepsiți. Astfel de infracțiuni sunt întâlnite mai des în cadrul operațiunilor economice internaționale.

SHARE

Guvernul a adoptat joi un proiect de lege prin care sunt stabilite o serie de măsuri ce vizează combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale.

Conform documentului, persoanele fizice vor risca, pentru mituirea funcționarilor publici străini, pedepse cu închisoarea de până la șapte ani.

Ce se întâmplă cu cei care mituiesc funcționarii străini? Legea a fost adoptată de guvern

Proiectul de lege ce merge acum în Parlament stabilește, de fapt, unele măsuri pentru punerea în aplicare a Convenției privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, la care România a aderat prin Legea nr. 202/2023.

Citește și: Opt polițiști și un jandarm au dat șpagă să promoveze examenele la facultate. Ce voiau să facă?

În primul rând, viitoarea lege stabilește că “fapta persoanei care, direct sau indirect, promite, oferă sau dă unui funcționar public străin, pentru acesta sau pentru altul, bani ori alte foloase care nu i se cuvin, în legătură cu

îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale respectivului funcționar public străin sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, dacă fapta este

 de natură să îi procure acesteia sau oricărei alte persoane bani sau alte foloase sau să îi mențină asemenea avantaje în legătură cu desfășurarea de operațiuni economice internaționale, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.

În proiect sunt definite și următoarele noțiuni: funcționar public străin, care înseamnă orice persoană, numită sau aleasă, care deține o funcție legislativă, administrativă sau judiciară într-o țară străină, orice persoană care exercită o

funcție publică pentru o țară străină, inclusiv pentru o agenție de stat sau o întreprindere publică și orice funcționar sau agent al unei organizații publice internaționale și act contrar îndatoririlor de serviciu, care înseamnă folosirea

 necorespunzătoare de către funcționarul public străin a funcției sale, dacă actul este realizat în legătură cu îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu calitatea sa.

Citește și: 6.000 € șpagă pentru a scăpa de muncă în folosul comunității. Ce a pățit un funcționar corupt?

Infracțiunile de mituire a unui funcționar public străin cad în competența Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Dacă întâlnesc un caz de mituire a unui funcționar public străin, procurorii parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti sunt obligați să anunțe de îndată procurorii din cadrul DNA, scrie avocatnet.ro.

Proiectul de lege trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te