Cine sunt primii beneficiari ai controversatei prevederi CCR privind prescripția?

DE Alin Crișan | 30.08.2022 - 21:29
Închis - Foto: Profimedia

Magistraţii ieşeni nu au mai aşteptat ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe cu privire la modul de interpretare a deciziilor şi au pronunţat o primă soluţie în acest domeniu.

SHARE

Prescripția și CCR 

Fără să mai ia în calcul argumentaţia avocatului apărării, care invoca severitatea primei sentinţe sau faptul că inculpatul e „om cu frica lui Dumnezeu”, judecătorii au invocat din oficiu prescrierea faptei. Decizia magistraţilor ieşeni ar putea reprezenta pentru avocaţi exact argumentaţia de care au nevoie pentru a-şi salva clienţii.

Citește și: Grindeanu: Am demonstrat că se pot face investiții de 4,7 miliarde € în toate modurile de transport

În urmă cu doi ani, magistraţii Judecătoriei au fost chemaţi să se pronunţe cu privire la un dosar relativ banal. C.V.C., inspector principal de penitenciaree, planificat în tura de noapte, condusese o percheziţie într-o celulă a Penitenciarului din Copou, existând bănuiala că acolo s-ar găsi telefoane mobile. Într-adevăr, în baia camerei a fost găsit un astfel de aparat, care a fost confiscat.

Citește mai multe pe ziaruldeiași.ro

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te