”Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după suplimentarea ordinii de zi, a hotărât înaintarea către Preşedintele României a propunerii privind eliberarea din funcţie a doamnei Laura Codruţa Kovesi, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Sibiu, ca urmare a numirii sale în funcţia de procuror-şef european al EPPO, începând cu data de 31.10.2019”, a transmis, marţi, CSM, potrivit News.ro
Secţia pentru procurori a CSM a hotărât rezervarea postului de procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Sibiu, post pe care îl ocupă în prezent Laura Codruţa Kovesi.
Decizia privind numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european a fost semnată miercuri de preşedintele Parlamentului European David Sassoli şi de către ministrul finlandez al Afacerilor Europene Tytti Tuppurainen.
Parlamentul European a confirmat numirea lui Kovesi în funcţie în 16 octombrie, după ce, în 14 octombrie, şi Consiliul UE a făcut acelaşi lucru.
”Prioritatea Consiliului este ca Parchetul European să fie funcţional până în noiembrie 2020. În acest sens, numirea procurorului şef european devine urgentă. Dna Kövesi, ca prima ocupană a acestui post, va avea sarcina de a crea EPPO de la zero. Misiunea pe parcursul celor şapte ani de mandat va consta în special în construirea structurii administrative şi operaţionale a biroului şi în stabilirea unor bune relaţii de lucru cu autorităţile judiciare naţionale.”, a declarat atunci Anna-Maja Henriksson, ministrul Justiţiei, din partea preşedinţiei finlandeze a Consiliului.