Statul a reușit să pună lupul paznic la oi. Un funcționar AJOFM a participat la o grupare specializată în încasarea nemeritată de subvenții europene.
Rolul său era de a fabrica acte care să ateste în fals angajarea ca ucenici a zeci de persoane, informațiile necesare fiind luate din chiar baza de date a AJOFM.
Cum se fură un milion jumătate de euro?
Procesul se judecă la Curtea de Apel Iași.
Prejudiciul adus în cadrul unui proiect cu finanțare europeană a fost de peste 8 milioane lei, echivalentul a 1,6 milioane euro, din care aproape 7 milioane lei au reprezentat banii UE.
Pentru o evaziune fiscală de o asemenea anvergură, judecătorii pronunță fără să clipească pedepse de până la 10 ani de detenție.
Fostul funcționar va scăpa însă cu o pedeapsă cu suspendare, întrucât a încheiat cu procurorii europeni un acord de recunoaștere a vinovăției.
Citeşte tot pe Ziarul de Iaşi