Potrivit comunicatului de atunci al DNA, ”procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 3 iulie 2014, față de inculpatul Voiculescu Dan, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de şantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial (7 acte materiale).
În ordonanța de dispunere a controlului judiciar, procurorii au reţinut următoarele:
Citește și: Senator american: Putin, responsabil de „roiurile de OZN-uri” de deasupra navelor de război ale SUA
Inculpatul Voiculescu Dan a ameninţat direct, sau prin intermediari, oameni de afaceri şi administratori a trei companii că, în situaţia în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă pe care în fapt îl conduce, va declanşa o agresivă campanie de discreditare.
Dosar de șantaj clasat pentru Dan Voiculescu
Sub această ameninţare, unul dintre oamenii de afaceri, denunţător în cauză, i-a achitat lui Voiculescu Dan suma totală de 900.000 euro sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparţinând acestuia.
Un al doilea om de afaceri, denunţător la rândul său, deşi s-a simţit direct şi puternic ameninţat, a refuzat categoric să cedeze şantajului, amenințării şi constrângerii, aşa încât, trustul controlat de inculpat a declanșat un atac mediatic susținut la adresa firmei acestui om de afaceri.
Citește și: Un Lamborghini al proxenetului Spaidăr, care a bătut un ginecolog, scos la licitație de stat
Potrivit probelor administrate în cauză, în perioada 2007, 2008, 2011, 2012, inculpatul Voiculescu Dan, sub pretextul îmbunătăţirii şi menţinerii capitalului de imagine, a cerut unuia dintre denunţători încheierea unor contracte de publicitate care, în realitate, erau taxe de protecţie împotriva denigrării.
Ca modalitate de abordare folosită de către Voiculescu Dan, acesta le-a prezentat denunţătorilor (oameni de afaceri) faptul că este necesar să acorde o atenţie deosebită sporirii capitalului de imagine al firmelor lor prin intermediul trustului de presă Intact Media şi a subliniat că lipsa promovării în media a activităţii companiilor lor riscă să aibă efecte dezastruoase din punct de vedere financiar, respectiv, că orice eveniment referitor la activitatea firmei va fi prezentat într-un mod negativ exagerat, nu doar sub formă de ştiri, ci sub formă de dezbateri televizate, gen talk-show, pe posturile de televiziune Antena 1 sau Antena 3.
În cauză, sunt îndeplinite exigenţele procedural-penale privind luarea măsurii controlului judiciar, aceasta fiind necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului Voiculescu Dan de la urmărirea penală şi al prevenirii săvârşirii de către acesta a unor noi infracţiuni de şantaj."