Fostul rector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, trimis în judecată pentru șantaj

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 18.09.2019 - 16:23

Fostul rector al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", Adrian Iacob, şi fostul prorector al unităţii de învăţământ Petrică Mihail Marcoci au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de instigare la şantaj.

SHARE

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Adrian Iacob, la data faptei chestor de poliţie şi rector al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", şi Petrică Mihail Marcoci, la data faptei comisar şef de poliţie şi prorector al Academiei, fiecare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la şantaj.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, la sfârşitul lunii martie - începutul lunii aprilie, Adrian Iacob şi Petrică Mihail Marcoci, în calitate de rector, respectiv prorector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza", l-ar fi determinat pe Gheorghe Adrian Bărbulescu să transmită unei persoane, jurnalist de investigaţie - persoană vătămată, mesaje de ameninţare pentru a o constrânge să înceteze investigaţiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul Academiei, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională.

Iacob şi Marcoci i-ar fi cerut lui Gheorghe Adrian Bărbulescu, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relaţia de subordonare funcţională, diferenţa de vârstă şi de grad profesional, precum şi de recunoştinţa acestuia pentru că după absolvire fusese menţinut în cadrul Academiei, să achiziţioneze mai multe aparate de telefon second hand şi cartele preplătite pentru a transmite mesaje de ameninţare persoanei vătămate.

„Concomitent, cei doi instigatori i-au promis poliţistului care a trimis efectiv mesajele de ameninţare că îi vor asigura protecţia pentru a nu fi tras la răspundere penală şi i-au adresat încurajări pentru a-i întări rezoluţia infracţională pe parcursul săvârşirii faptelor. Solicitări similare au fost transmise de inculpaţi unui alt ofiţer debutant din cadrul Academiei, care însă nu le-a dat curs", menţionează DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive dispuse în cauză.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te