De asemenea, fiul lui Hrebenciuc, Andrei, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
De menţionat că pedepsele aplicate de Curtea de Apel Braşov sunt identice cu cele date în 2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ulterior, la apel, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a anulat acele condamnări şi a decis ca dosarul să se rejudece de la zero la Braşov.
Tot atunci, Instanţa supremă l-a achitat pe fostul ministru Tudor Chiuariu, însă Secţia specială, condusă la acea vreme de actualul judecător de la Curtea Constituţională Gheorghe Stan, a decis să nu mai atace decizia cu apel.
Alte condamnări în dosar aplicate de Curtea de Apel Braşov:
- Lorand Andras Ordog (judecător la Tribunalul Covasna) - 7 ani cu executare;
- Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării) - 3 ani cu executare;
- Anca Roxana Bularcă (fostă Adam), (fosta soţie a deputatului Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Braşov) - 2 ani de închisoare cu suspendare.
Adam Crăciunescu, fostul director general al Romsilva, a fost achitat.
Dosarul retrocedărilor
Dosarul retrocedărilor a fost trimis în instanţă în ianuarie 2015, iar Viorel şi Andrei Hrebenciuc, dar şi fostul deputat Ioan Adam şi-au recunoscut vinovăţia, solicitând să fie judecaţi prin procedura simplificată.
Acuzaţiile din dosar se referă la retrocedarea ilegală a 43.227 hectare de teren forestier în judeţul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza şi în defavoarea Romsilva. Prejudiciul calculat de DNA în acest caz se ridică la 1.421.800.870 lei (echivalentul a 303.888.615 euro), reprezentând contravaloarea terenului.
Viorel Hrebenciuc şi-a recunoscut faptele în faţa judecătorilor şi a spus că a acceptat să intervină pe lângă funcţionarii unor instituţii din Bacău pentru ca Paltin Gheorghe Sturdza să intre în posesia a 43.000 de hectare de pădure. În schimbul intervenţiei, Hrebenciuc urma să primească 12.000 de hectare, prin încheierea unui act adiţional pe numele fiului său.
Procurorii susţin că, la data de 17 aprilie 2012, în urma unei înţelegeri prealabile, la solicitarea lui Ioan Adam, un complet de judecători de la Tribunalul Covasna, din care făcea parte şi Lorand Andras Ordog, a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru o mare suprafaţă de teren forestier şi de teren agricol, situată pe raza judeţului Bacău, în favoarea lui Paltin Sturdza şi în defavoarea Romsilva.
Anterior, în luna iunie 2010, judecătorul Lorand Andras Ordog a primit de la Ioan Adam suma de 10.000 de euro, pentru a formula o soluţie favorabilă clientului acestuia din urmă, Paltin Sturdza. Banii au fost primiţi chiar în biroul judecătorului de la Tribunalul Covasna.
După ce a primit banii, judecătorul Ordog, împreună cu membrii completului, a admis recursul împotriva unei sentinţe pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, Judecătoria Sfântu Gheorghe.
În luna martie 2012, Ordog i-a solicitat lui Ioan Adam suma de 50.000 de euro pentru a-i da o soluţie favorabilă lui Paltin Sturdza.
Ulterior, după formularea deciziei, Ioan Adam i-a dat magistratului suma de 10.000 de euro din banii promişi anterior.
Anchetatorii DNA susţin că decizia judecătorească ar fi fost pronunţată în contradicţie evidentă cu principiile de drept şi cu starea de fapt reală, fără prezenţa vreunui înscris nou care să schimbe starea de fapt reţinută de instanţele anterioare, fără a se efectua vreo expertiză în cauză, fără a clarifica, cu probe, cine a avut calitatea de proprietar deposedat în anul 1945.
Conform DNA, după pronunţarea deciziei civile a Tribunalului Covasna, Ioan Adam, împreună cu Paltin Sturdza, Daniel Călugăr, Ioan Varga, Dan Bengescu şi Viorel Hrebenciuc, a constituit şi coordonat un grup ce urmărea să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate asupra terenurilor forestiere, precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menţionată.
La începutul anului 2013, Ioan Adam şi Paltin Sturdza le-au promis celorlalţi membri ai grupului, pentru "serviciile lor", bani sau alte foloase (achiziţionarea unei părţi din teren la un preţ foarte mic raportat la valoarea de piaţă).
În acest scop, membrii grupului urmăreau să intervină asupra funcţionarilor cu atribuţii în instituţiile locale, astfel încât aceştia să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri (de exemplu, să nu se formuleze plângeri în instanţă împotriva deciziilor Comisiei judeţene de fond funciar Bacău).
Ulterior, acestui grup infracţional i s-a alăturat Andrei Hrebenciuc, care, pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei bunurilor promise tatălui său de Adam şi Sturdza, a determinat administratorul firmei SC Reşedinţa Vârstnicilor SRL să încheie un contract prin care această societate a dobândit calitatea de promitent cumpărător alături de Dan Bengescu pentru suprafaţa de 43.277 ha, la preţul de 2.500 de euro/ha.
În contextul acestor demersuri pentru retrocedarea suprafeţei de teren forestier către Paltin Sturdza, în luna noiembrie 2012, Ioan Varga şi Daniel Călugăr i-au promis lui Tudor Chiuariu 2,5 milioane de euro pentru ca acesta să intervină pe lângă funcţionarii publici ai Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Prefecturii Bacău, Romsilva - Direcţia Silvice Bacău şi OCPI Bacău, cu scopul de a-i determina pe aceştia fie să urgenteze, fie să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu privind punerea în executare a deciziei Tribunalului Covasna.
Ulterior, cumpărarea de influenţă a fost disimulată prin încheierea unui contract de asistenţă juridică încheiat cu Tudor Chiuariu, potrivit căruia suma de 2 milioane euro urma a fi plătită cu titlu de onorariu fix şi 500.000 euro, cu titlu de onorariu de succes la data predării titlurilor de proprietate.
În acelaşi context, la data de 12 aprilie 2013, a avut loc o întâlnire între Paltin Sturdza şi Tudor Chiuariu, ocazie cu care acesta din urmă l-a asigurat de influenţa pe care o avea asupra funcţionarilor publici din judeţul Bacău implicaţi în procedura de punere în executare a deciziei Tribunalului Covasna.
Totodată, Chiuariu i-a pretins acestuia suma de 3 milioane euro pentru a obţine, cu ajutorul influenţei sale asupra respectivilor funcţionari, punerea în posesie a unui lot de aproximativ 6.000 de ha, din cele 43.227 ha teren forestier.
DNA arată că, prin cooptarea lui Tudor Chiuariu în interiorul grupului, acesta a dobândit şi asumat un rol esenţial, în sensul că, sub coordonarea lui Ioan Adam şi Paltin Sturdza, şi-a folosit influenţa politică dată de calitatea de parlamentar şi fost ministru al Justiţiei pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici din cadrul Prefecturii Bacău, OCPI Bacău, Direcţia Silvică Bacău în scopul urgentării punerii în executare a deciziei Tribunalului Covasna.