Închisoare cu executare pentru un fost şef al IPJ Timiş. Mutase un poliţist la cererea primarului

DE Elena Andrei | 06.08.2021 - 21:54
Închisoare cu executare pentru un fost şef al IPJ Timiş/Foto: europol
Închisoare cu executare pentru un fost şef al IPJ Timiş/Foto: europol

Sindicatul Europol a anunţat, vineri, că fostul şef al IPJ Timiş, Sorin Muntean, a fost condamnat la închisoare cu executare, după ce a mutat disciplinar un poliţist la cererea unui primar. Condamnarea nu este definitivă.

SHARE

„Știm cu toţii că atunci când în cadrul unei unităţi, şeful e şef, el taie şi spânzură, mută, deleagă sau cercetează disciplinar un subordonat pentru că puterea lui este una divină. Asta s-a întâmplat şi la IPJ Timiş în urmă cu câţiva ani, unde colegul nostru Dumitru Duma a fost mutat împotriva voinţei lui, de la Poliția Recaş la Poliția Lugoj, la cererea exclusiv politică a fostului primar al oraşului Recaş, Pavel Teodor. În urmă cu 7 ani, în anul 2014, pentru a satisface interesele personale si de natură politica ale primarului oraşului Recaş, şeful IPJ Timiş, Sorin Muntean, și adjunctul acestuia, Florin Bolboş, și-au îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu constând în coordonarea și controlul structurii din subordine. În fapt, aceştia au dispus întocmirea unei propuneri către IGPR, pentru radierea postului unui agent de poliție care îşi îndeplinea in mod legal atribuţiile de serviciu și au avizat propunerea Serviciului Resurse Umane din cadrul IPJ Timiş de desfiinţare a funcţiei respective. Ulterior, a fost dispusă mutarea colegului nostru într-un alt oraş, fără a se respecta procedura legală privind mutarea în cadrul altei unităţi de poliţie”, se arată într-un comunicat de presă, vineri, al Sindicatului Europol.

 

Citește și

VIDEO Interlopul antivaccinist Turcu, live în care trage pe nas și amenință polițiștii cu o grenadă

Ministerul de Interne anunță o anchetă în cazul directorului său Christian Ciocan, amendat de 7 ori


Sursa citată arată că fostul şef al Poliţiei Recaş era „un executant umil” al ordinelor primarului de Recaş de la acea vreme.

„Interceptările telefonice făcute de DNA în dosarul corupţiei de la IPJ Timiş sunt de-a dreptul halucinante şi arată faptul că şeful Poliţiei Recaş, comisarul şef Marian Temu, nu era decât un executant umil al ordinelor primite de la primarul oraşului, Pavel Teodor. Sunt la dosar numeroase discuţii în care primarul îi dădea ordine să verifice unde se află agentul Daniel Duma, cel care refuza să se supună ordinelor de a nu mai controla maşinile localnicilor, deşi aceştia circulau cu maşini neînmatriculate sau fără documente valabile. Unul dintre episoade s-a petrecut în 3 noiembrie 2014 când primarul i-a ordonat şefului Poliţiei Recaş să verifice ce căuta poliţistul Dumitru Duma şi un coleg de-al său la Izvin, asta după ce agentul i-a spus că vrea să discute. După 20 de minute între cei doi are loc o discuţie despre agentul devenit problemă capitală pentru aceştia, cu afirmaţii halucinante despre cum trebuie să fie de supus un poliţist primarului din localitatea unde lucrează”, se arată în comunicat, potrivit news.ro.

Curtea de Apel Timişoara a dat joi o sentinţă în acest dosar.

„Curtea de Apel Timişoara le-a venit de hac şi s-a pronunţat în acest dosar, unde a decis să îl condamne pe fostul şef al IPJ Timiş la trei ani de închisoare cu executare, pe fostul adjunct al IPJ Timis la trei ani de închisoare cu suspendare şi 75 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria Timişoara sau Inspectoratul Școlar Județean Timiș, pe fostul şef al Poliţiei oraşului Recaş, Temu Marian Dorinel, la 3 ani de închisoare cu suspendare si 75 de zile de muncî în folosul comunităţii la Primăria Lugoj sau ISJ Timiş iar pe Pavel Teodoru, fostul primar al Recaşului, la trei ani, cu un spor de 5 luni şi 10 zile de închisoare cu executare. Poliţistul hărţuit, Dumitru Duma, va primi conform hotărârii Curţii de Apel Timişoara, 2551 lei daune materiale şi 7000 de euro daune morale, însă sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termen de 10 zile de la comunicarea acesteia”, se arată în comunicat.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te