Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie 2020 – aprilie 2022, un bărbat, din județul Alba, ar fi întocmit, în fals, diverse documente, precum permise de conducere, polițe de asigurare RCA, certificate de competență profesională și certificate de teste SARS CoV-2- RT – PCR negative, pe care le-ar fi pus la dispoziția unor persoane, în schimbul unor sume de bani.
Citește și: 14.000 lei/lună pensie militară pentru fostul deputat AUR, Nicolae Roman. A fost contra Revoluției
Potrivit IPJ Alba, polițiștii au identificat, până în prezent, 63 de persoane care ar fi beneficiat de astfel de înscrisuri false, față de acestea cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.
La activități, alături de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, participă atât polițiști din cadrul altor structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Alba, cât și din cadrul inspectoratelor de poliție județene Hunedoara, Giurgiu, Sibiu, Arad, Bihor, Brașov, Cluj, Timiș, precum și polițiști din municipiul București.
Acțiunea este sprijinită de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba, potrivit alba24.ro.