O fată accidentată de un comisar, plimbată de 4 ani prin instanțe (Ziarul de Iași)

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 11.12.2019 - 13:46
Foto: Ziarul de Iași
Foto: Ziarul de Iași

Luna aceasta se fac patru ani de când Ana Maria Tănasă a fost accidentată grav, pe o trecere de pietoni, de un comisar al Gărzii de Mediu, scrie Ziarul de Iași.

SHARE

Procesul nu a fost niciodată soluționat, iar la anul, în aceeaşi perioadă, şoferul vinovat va scăpa de pedeapsă, deoarece aceasta se va prescrie dacă nu se ajunge la sentinţă. Ieri, la ceea ce trebuia să fie ultimul termen al dosarului 16326/P/2005, părinţii fetei au încercat să înduplece judecătorii aducând-o şi pe fiica lor, în scaunul cu rotile, în faţa instanţei. Sunt disperaţi: nu mai au bani de medicamente.

Magistraţii au decis însă admiterea în dosar de „noi probe“, fluturate de şoferul vinovat, şi implicit fixarea unui nou termen: 14 ianuarie. Copila a fost cărată pe braţe de jandarmi, până la etajul unu al Judecătoriei, apoi, după dezbaterea din sală, a fost luată din nou pe sus şi coborâtă la parter. Tatăl fetei nu a mai putut răbda ieri şi a izbucnit, la ieşire.

„Nu se mai poate aşa ceva... Şoferul vinovat a adus alte probe la dosar. Iar judecătorul le-a ad­mis. Face aşa de ani de zile, şi îi merge“, a spus acesta.

Familia victimei aşteaptă finalizarea dosarului pentru a putea să primească daunele cuvenite de la firma de asigurări, de care au atâta nevoie.

Cheltuielile cu medicaţia şi nevoile fetei sunt foarte mari acum, peste condiţiile de trai ale familiei, iar cu banii de la firma de asigurări oamenii ar putea încerca un tratament de specialitate, şi chiar operaţii în străinătate, în speranţa că Ana Maria îşi va mai reveni, măcar parţial. Până atunci, fata aşteaptă ca Justiţia să facă dreptate. Culmea, dosarul a fost trimis de către procurori în instanţă abia după trei ani de la producerea faptei.

Ana Maria a fost accidentată pe trecerea de pietoni pe 2 decembrie 2015, în timp ce mergea spre şcoală. Ea avea pe atunci 15 ani, şi a fost lovită de un autoturism Logan condus de comisarul Gărzii de Mediu Eugen Sandu, un personaj influent în Iaşi, care a fost inclusiv director al Agenţiei de Mediu.

Articolul complet poate fi citit aici.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te