Kovesi, șanse mai mari să ajungă procuror european după europarlamentare

DE Alexandru Pop | 07.05.2019 - 08:32
LCK cu culorile UE în spate/FOTO: hotnews.ro
LCK cu culorile UE în spate/FOTO: hotnews.ro

"Contracandidatul dnei Kovesi este francez și Franța l-a apărat până acum, dar anticipez că prioritățile Franței după alegerile europarlamentare vor fi altele decât poziția de procuror șef european", a declarat Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL, pentru Hotnews.

SHARE

"Șansele lui Kovesi vor fi mai mari după alegerile europarlamentare decât au fost până acum. Șansele ei au fost întotdeauna bune, vor fi si mai bune după alegerile europarlamentare din următorul motiv: poziția Parlamentului European va fi neschimbată. Există parlamente în UE unde munca neîncheiată până la finalul unei legislaturi se reia de la zero și se stabilește o nouă poziție a parlamentului respectiv după un rând de alegeri. În Parlamentul European lucrurile nu stau așa.

În Parlamentul European fiecare proces continuă de unde s-a oprit în momentul alegerilor. Pe scurt, poziția PE în ceea ce privește desemnarea primului procuror șef al UE nu se va schimba după alegerile europarlamentare.

Poziția e clară, avem un singur candidat, acesta este Laura Codruța Kovesi, desemnată ca urmare a unei audieri publice și ca urmare a două rânduri de vot în comisii de specialitate. Eu anticipez că poziția Guvernelor statelor membre cu care am negociat și care nu au fost dispuse până acum să o susțină pe dna Kovesi, anticipez că poziția acestor guverne se va schimba.

Contracandidatul dnei Kovesi este francez și Franța l-a apărat până acum, dar anticipez că prioritățile Franței după alegerile europarlamentare vor fi altele decât poziția de procuror șef european.

Cred că vor fi dispuși să ajungă la un rezultat, să susțină candidatul român în schimbul obținerii de către Franța a unei alte poziții în conducerea Uniunii Europene.", a susținut Mureșan într-un interviu pentru Hotnews.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te