Livia Stanciu, judecător al CCR care a decis că tăierea pensiilor speciale este neconstituțională. Ea a ridicat anul trecut o pensie specială care se apropie de 100.000 de dolari.
Potrivit declarației sale de avere depusă în 2023, anul trecut a câștigat un salariu de 370.000 de lei, adică 31.000 lei pe lună, peste 6.000$. Pensia specială a fost mai mare - 461.000 de lei, adică 38.000 de lei, aproape 10.000$ pe lună.
Cu un an înainte primise o pensie specială de „numai” 390.000 de lei. Astfel, într-un an, pensia i-a crescut cu 20%.
În total, Livia Stanciu a câștigat, din pensia specială și salariu, suma de 16.000$ pe lună.
Cine e Livia Stanciu
Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea București (1980). Curs postuniversitar, specializarea Drept penal, Universitatea București (1983-1984); Curs în „Management al instanțelor” – Programul de cooperare cu Departamentul Federal de Justiție și Poliție al Confederației Elveției (2001); Expert comunitar al Uniunii Europene – Institutul Național al Magistraturii în colaborare cu Comitetul Helsinki, Școala de Magistratură din Zutphen, Olanda (2000-2001).
CV aici
Cine mai e „special” la CCR
Judecătorul Marian Enache, președintele CCR, este chemat să judece dacă sunt constituționale reforma pensiilor speciale și legea care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat. El este însă beneficiarul, atât a unei pensii speciale de 7.500 de euro, dar și al cumulului acesteia cu salariul de 5.000 de euro.
Citește și: Șeful CCR are pensie specială 5.000€, leafă 7.500€. Judecă dacă e legal cumulul pensiei cu salariul
În august, CCR a declarat neconstituțională tăierea pensiilor speciale.
Ce prevede legea
Actul normativ vizează calcularea pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut şi alinierea stagiului de contributivitate minim la cel aplicat în sistemul public de pensii.
Proiectul se referă la pensiile speciale ale magistraţilor, militarilor, diplomaţilor, funcţionarilor parlamentari, personalului Curţii de Conturi, aeronautic.
Proiectul nu prevede desfiinţarea acestor pensii, ci trecerea treptată, eşalonată, la pensii pe bază de contributivitate până în 2043, a precizat preşedintele comisiei, Adrian Solomon (PSD).
Printre cele adoptate, procurorii şi judecătorii se vor putea pensiona până în 2028 în aceleaşi condiţii ca până acum, adică indiferent de vârstă, dacă au 25 de ani vechime, şi beneficiind de o pensie în cuantum de 80% din indemnizaţia brută şi sporurile din ultima lună de activitate. De aceleaşi condiţii de pensionare prevăzute de legile în vigoare vor beneficia şi pensionarii militari, în următorii cinci ani. Totodată, pensiile mai mari de 4.000 de lei net vor fi impozitate cu 15%.
Citește și: Magistrații rămân cu pensiile speciale, a decis șeful CCR care are pensie specială de 5.000 €/lună