George Anastasescu, Costin Mincu și Paul Gancea, cei trei patroni ai clubului Colectiv, au fost condamnați la închisoare pentru 11 ani și opt luni.
Costin Mincu a dat un interviu pentru Pro TV că nu știa că în club există material inflamabil. „Nu. Eu nu pot să înțeleg de ce în acest dosar procurorii nu au considerat că o parte din responsabilitate este a constructorului. Noi am angajat o firmă, care pe internet scria că e cea mai bună firmă de decorațiuni acustice pentru cluburi, o firmă care avea prezentări pentru alte cluburi. Noi am cerut o soluție acustică, ne interesa o soluție acustică.”
Reporter: „Colegii dvs. știau că vor fi montate artificii?”
Costin Mincu: „Alin, singurul dintre colegii mei care s-a aflat acolo în după-amiaza evenimentului, în timpul montajului – știu asta din declarația lui de instanță – a fost anunțat de unul din angajați că se montează obiecte pirotehnice pe scenă. El se afla în birou, înțeleg că a coborât și le-a interzis clar folosirea de obiecte pirotehnice în cadrul spectacolului. Iarăși am înțeles că el a fost asigurat de pirotehnist că acele artificii sunt cu flacără rece – nu știu nici acum ce înseamnă flacără rece, presupun că nici el nu știa ce înseamnă flacără rece – dar din declarațiile lui știu că a fost asigurat că spectacolul e pus în scenă de către specialiști, că la scenă se afla un pirotehnist de meserie, cu certificare și cu școală.”
O angajată a primăriei sectorului 4 a fpost condamnată la 8 ani de închisoare