Tudorel Toader: Nu am vorbit cu Dragnea despre remaniere

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 28.09.2018 - 16:36
Tudorel Toader. Foto Inquam Photos
Tudorel Toader. Foto Inquam Photos

Ministrul Justiţiei a declarat vineri, la Suceava, că nu este nefirească întâlnirea pe care a avut-o cu Liviu Dragnea, care este preşedintele unui partid din alianţa care susţine guvernul.

SHARE

Tudorel Toader a precizat că nu a discutat cu acesta despre remanierea sa din Cabinet, pentru că „i-ar fi fost incomod să deschidă subiectul" şi "nu ar fi fost adecvat", scrie Agerpres.

„Cu preşedintele (nr-Dragnea), ne întâlnim, nu foarte des, dar ne întâlnim în chip necesar, pentru că el este preşedinte la o alianţă care susţine un guvern politic din care eu fac parte, chiar dacă nu sunt membru al niciunui partid (...) Nu consideraţi nefirească întrevederea dintre un ministru şi preşedintele partidului care face parte din alianţa de guvernare'', a declarat Tudorel Toader.
Ministrul Justiției a subliniat că îşi va îndeplini atribuţiile până la numirea oficială a unui nou ministru. „'Astăzi fac parte din al treilea guvern. De câte ori s-a schimbat un guvern, acuma nu se pune problema, ci doar a unei posibile remanieri, de fiecare dată am spus că eu îmi îndeplinesc atribuţiunile până în momentul în care apare în MO un nou ministru al Justiţiei, pentru că este un principiu de rang constituţional care spune că trebuie să asigurăm continuitatea funcţionării autorităţilor (...) Nu am vorbit despre aşa ceva, pentru că mi-ar fi incomod să deschid eu subiectul şi chiar n-ar fi deloc adecvat. Îmi voi îndeplini atribuţiunile (...) Trebuie să ai pregătirea profesională, tăria de caracter şi psihică să-ţi îndeplineşti atribuţiunile în mod corect, fără să ţii cont de faptul că x sau y este nemulţumit, ştiind faptul că oricând cineva va fi nemulţumit'', a afirmat demnitarul.
Totodată, Ministrul Justiţiei a spus că nu are argumente pentru face legătura între o eventuală remaniere a sa şi preluarea preşedinţiei rotative a Consiliului UE de către România din ianuarie 2019.
„Să faci o astfel de speculaţie ar trebui să ştii cel puţin două lucruri: dacă această dezbatere există sau nu şi să ştii conţinutul dezbaterii. După ce-l ştii, poţi să vezi care ar putea fi raţiunile. Dar cum eu nu intru în dezbatere, nu ştiu posibile argumente n-aş putea specula o posibilă legătură cu preşedinţia Consiliului UE (...) Eu cred că am foarte multe de făcut ca să stau să fac speculaţii pe n variante posibile'', a declarat Tudorel Toader.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te