Ultimul raport MCV pentru România, cel mai dur din ultimii 10 ani

DE Adelina Sahlean | 22.10.2019 - 12:21
Foto: Guliver/GettyImages
Foto: Guliver/GettyImages

Raportul MCV pentru România este cel mai dur din ultimii 10 ani. Experții Comisiei Europene notează că lupta anticorupție a scăzut dramatic, iar activitatea DNA este într-un declin semnificativ, arată un prim draft. Raportul final va fi făcut public în această după-amiază.

SHARE

Nota critică a raportului privind starea Justiției din România era cumva previzibilă, în contextul în care conflictele din interiorul sistemului judiciar s-au întețit atât în cadrul CSM, cât și între conducerea instituției, asigurată de Lia Savonea, și cea a Ministerului Justiției, în persoana ministrului demis Ana Birchall.

Astfel, CSM primește critici pentru că nu există colaborare în interiorul instituției. A fost remarcată și descreșterea activității DNA, iar în acest context lupta împotriva corupției a cunoscut o scădere dramatică.

În raport se face referire și la celebra Secție de investigare a infracțiunilor din justiție. Instituția a fost înființată fără a exista o consultare cu actorii din sistem și nu s-a ținut cont de recomandările Comisiei de la Veneția în privința acesteia.

Suspendarea imediată a punerii în aplicare a legilor justiției și a ordonanțelor de urgență ulterioare.
Revizuirea legilor justiției ținând seama pe deplin atât de recomandările formulate în cadrul MCV, cât și de cele formulate de Comisia de la Veneția și de Grupul de state împotriva corupției al Consiliului Europei (GRECO).

Despre modificările la legile justiției se arată că ”amendamentele care au accelerat înființarea secției speciale de investigare a infracțiunilor comise de magistrați și schimbările succesive în ce privește condițiile de numire a procurorilor au amplificat îngrijorările și neîncrederea în aceste modificări. În mod special, unele amendamente par să fi operat schimbări la lege pentru a servi interesele anumitor persoane”. O aluzie clară, între altele, la fostul lider PSD, Liviu Dragnea.

În raportul MCV scrie că ”abordarea cazurilor de mare corupție a fost afectată în mod negativ de transferul multor dosare către secția specială, care are competența de ancheta nu doar magistrați, ci și alte persoane”, potrivit G4media.

În ce privește activitatea DNA, raportul MCV notează că deși activitatea instituției a scăzut în intensitate, lupta anticorupție continuă iar șeful interimar a reușit să țină Direcția în echilibru.

De notat că pentru prima dată în ultimii ani, o parte din CSM este criticat împreună cu președintele instituției, Lia Savonea, menționată explicit în raport, ceea ce reprezintă o premieră. Despre Savonea și o parte din membrii CSM, raportul menționează că ”ridică semne de întrebare în ce privește imparțialitatea politică”. Raportul notează că actualul perședinte al CSM și o parte dintre membri contină să apere modificările aduse legilor justiției, criticate de Comisia Europeană, Comisia de la Veneția și GRECO.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te