Decizia instanţei poate fi atacată în recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.
„Admite excepţia inadmisibilităţii cererii. Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul Goga Alexandru Silviu, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Admite cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă formulată de intervenientul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Admite cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României formulată de intervenientul Ministerul Afacerilor Interne", se arată în decizia instanţei, postată pe portalul instanţelor de judecată, potrivit Agepres.
Obiectul procesului deschis de avocatul braşovean este "suspendarea executării act administrativ Hotărârea CNSU nr 16/10.03.2021", care prevede prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, extinzând restricţia circulaţiei pe timp de noapte începând de la ora 22,00.
Alexandru Silviu Goga şi-a argumentat demersul arătând că nu este demonstrată „legătura de cauzalitate dintre riscul de răspândire şi îmbolnăvire cu virusul COVID-19 şi necesitatea ca să se extindă restricţia pe timp de noapte de la 23,00 la orele 22,00", susţinând că "nu există niciun fel de dovadă din care să rezulte că virusul este mai activ noaptea".