În cazul lui Sticlaru, este vorba despre procesul în care acesta era judecat din anul 2013, împreună cu un fost viceprimar, patru funcționari ai Primăriei Mera, trei oameni de afaceri și un diriginte de șantier, conform Ziarul de Vrancea.
Este foarte posibil ca stresul produs de acest dosar, a cărui judecată s-a întins, "cu celeritate", pe o perioadă de 10 ani, să fi fost responsabil de plecarea mult prea devreme din această lume a primarului comunei Mera, Ion Sticlaru, crede sursa citată.
Și primarul comunei Mera, dinaintea lui Ion Sticlaru, Gheorghe Săraru, care a condus comuna din anul 1993, până în anul 2008, ca o coincidență, a decedat când avea 64 de ani, tot într-un spital din București, suferind de diabet.
Cei doi au condus de altfel o perioadă comuna Mera împreună, Gheorghe Săraru ca primar, iar Ion Sticlaru în funcţia de viceprimar.