Este cea de-a treia amânare în acest caz, ultimul termen având loc pe 17 septembrie.
Tribunalul București l-a condamnat în decembrie 2019 pe Bogdan Olteanu la 7 ani de închisoare în dosarul în care a fost acuzat de DNA că a instrumentat numirea ilegală a lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Rezervației Delta Dunării.
Olteanu a fost lider PNL în anii 2000, apropiat de Călin Popescu Tăriceanu, și a fost președinte al Camerei Deputaților (2006 – 2008). Ulterior a devenit viceguvernator BNR.
Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzat că, în perioada iulie – noiembrie 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.
Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, susţin procurorii.
Suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul PNL.
De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat.
În acest context, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu ar fi beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro.