Mioara Țigan nu a venit prima dată, când a fost citată, pe 27 iunie 2022, motivând că se află în concediu de odihnă. S-a prezentat, însă, azi, alături de avocatul său, pentru a afla că s-a decis punerea în mișcare a acțiune penale atât față de ea, cât și față de profesorul Sorin Cuc, actual director al Școlii ”Avram Iancu” din Oradea. Acesta din urmă este acuzat de complicitate la participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz serviciu abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în forma instigării.
Citește și: UE oferă 1 miliard de euro Ucrainei ca asistență financiară, în contextul războiului
Acuzațiile aduse celor doi sunt legate de concursul pentru ocuparea funcției de director al Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Oradea, desfășurat în perioada 15 octombrie – 8 decembrie 2021 la care s-au înscris doi candidați, unul dintre ei fiind Ioan Sorin Cuc, potrivit bihorjust.ro.
”Cu ocazia susținerii probei scrise (grilă), inculpatul Cuc Ioan Sorin nu ar fi obținut o notă care să-i permită participarea și la proba interviului. În acest context, până la soluționarea contestației, inculpata Țigan Mioara, în calitatea menționată mai sus, ar fi falsificat o parte din lucrarea inculpatului Cuc Ioan Sorin cu consecința măririi notei inițiale de la 5,60 la 7,00. Acest demers i-ar fi permis inculpatului Cuc Ioan Sorin sa se prezinte la proba interviului și câștigarea, în final, a concursului respectiv”, se arată într-un comunicat al DNA.