Legea de modificare a Codului penal - iniţiată de către deputatul PNL Adriana Săftoiu - merge la promulgare.
Proiectul de lege vizează modificarea art. 199 alin.(2) din Legea nr.286/2009, în sensul stabilirii ca, în cazul infracţiunilor prevăzute la art.193 - Lovirea sau alte violenţe şi la art.196 - Vătămarea corporală din culpă, săvârşite asupra unui membru al familiei, împăcarea să nu mai înlăture răspunderea penală, aşa cum este prevăzut în prezent.
În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 193 şi art. 196 din Codul penal săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu, conform actului normativ adoptat marți.
Ce prevede articolul 193 din Codul penal - lovirea sau alte violențe:
(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.
(3) Acţiunea penala se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Articolul 196 - vătămarea corporală din culpă:
(1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Deputatul PNL Adriana Săftoiu spune că, în urma acestei modificări, cel care săvârşeşte violenţă domestică nu va scăpa de pedeapsă.
"În sfârşit am ajuns în acest punct. Dacă în ziua de astăzi o persoană supusă violenţei face plângere şi apoi îşi retrage plângerea, cel care este autorul violenţei domestice nu păţeşte nimic. În urma acestei modificări, lucrurile sunt foarte simple. Odată ce o persoană depune plângere că este bătută, este supusă violenţei domestice, chiar dacă ulterior îşi va retrage plângerea, asta nu înseamnă că cel care face fapta va scăpa de această dată de pedeapsă", a explicat Săftoiu, potrivit Agerpres.
Deputatul neafiliat Oana Bîzgan a spus că prin acest proiect s-a eliminat "portiţa" de scăpare a celor care săvârşesc violenţă domestică.
"Reuşim să scoatem acest punct din Codul penal, care nu făcea nimic altceva decât lăsa o portiţă pentru cei care efectuau presiuni asupra victimei să-şi retragă plângerea şi pentru a da uitării un act extrem de grav, care în România a ajuns la cote inimaginabile", a afirmat Bîzgan.