Interesantă e și „recalibrarea” A3, pentru că Mihai Gâdea nu a fost deloc agresiv. Ceea ce nu e surprinzător, dacă ne uităm la o declarație de marți a lui Dan Voiculescu, care vorbea despre o nouă realitate politică.
Ceea ce anunță o posibilă oarecare distanțare, temporară, a televiziunii respective de PSD (care a plasat-o, de pildă, pe Carmen Avram, soția lui Adrian Ursu, pe listele europarlamentare ale acestui partid).
În sine, decizia lui Dan Barna de a veni în bârlogul lupului, unde a ieșit destul de bine ca impresie generală, e de remarcat.
USR joacă inteligent politic, neînghesuindu-se la guvernare și militînd pentru alegeri anticipate care nu se pot face în mod realist.
Liberalii zic că vor să vină la guvernare, dar e neclar dacă vor cu adevărat asta, pentru că nu-i avantajează deloc. Problema liberalilor e că există o mare presiune populară care cere o schimbare de guvernare. De aceea trebuie măcar să lase impresia că vor la guvernare, dar că, din păcate, nu se va putea. Dacă, de pildă, nu trece o moțiune de cenzură, chiar dacă va exista un cost politic din această cauză.
Pentru opoziție, cel mai bine e că PSD să rămînă la guvernare din două motive:
1. Prin dezmățul bugetar, PSD a introdus dezechilibre majore în economie (un adevărat pion otrăvit), pe care le vor deconta un nou guvern (așa cum s-a întîmplat cu guvernul Boc după mandatul lui Tăriceanu). Amintiți-vă de povestea cu tăierea de salarii, într-o situație de criză economică globală severă, din 2010.
2. Dacă mai vine și o probabilă recesiune, lucrurile vor stă și mai rău.
E de văzut dacă Klaus Iohannis îi presează pe liberali în această direcție sau înțelege pericolul (ceea ce ar avantaja USR). De altfel liberalii sunt mult mai vulnerabili decît se pare la prima vedere.
Trendul major anti-PSD avantajează USR. În plus, un semnal va fi și acela dacă vom asista cumva în viitor la anchete penale care vor viza figuri importante din PNL. Apoi, dacă totuși moțiunea de cenzură trece, PNL nu va avea cum să refuze guvernarea, iar USR va sta liniștit în afară, asigurînd un sprijin în Parlament așteptînd să se erodeze liberalii.
Un alt element important este acela că USR va avea un candidat propriu la prezidențiale, ceea ce îi va crea probleme majore lui Iohannis. Și impresia mea este că acela nu va fi neapărat Dacian Cioloș.