Barna, lasă-ne!

Cătălin Prisacariu
DE Cătălin Prisacariu | Actualizat: 30.07.2020 - 13:32

Un soi de găligan catatonic, pasiv agresiv, crescut la umbra unei protipendade hrănite cu fonduri europene care i-a adus beneficii financiare consistente, Dan Barna este un Pinocchio din scânduri de gard care e condamnat să rămână veșnic doar un băiețel cu cap de rumeguș.

SHARE

Actualul șef al USR a avut nenumărate ocazii politice și publice să arate că poate evolua spre un personaj fie și agreabil și măcar adaptat la context, dacă nu carismatic și inteligent.

După cum arată istoria recentă, însă, Barna a reușit să o dea de gard mai de fiecare dată. Iar cel mai dureros exemplu a fost cel al prezidențialelor, când aritmetica a fost foarte crudă cu el: în nici jumătate de an, a irosit un milion din voturile câștigate de USR - PLUS la europarlamentare.

De atunci încoace, într-un fel sau altul, Dan Barna s-a lipit de tot soiul de controverse mai mici sau mai mari care l-au izolat inclusiv în propriul partid, pe care acum pare că-l conduce în picaj. Din nefericire, șeful USR e suficient de înalt ca impactul cu solul să fie foarte dur. 

Dacă, însă, impactul ar fi doar al politicianului Dan Barna, n-ar fi deloc grav: din cariera sa de partid s-ar alege numai o grămadă de scânduri și așchii, iar Pinocchio s-ar întoarce la învârtit fonduri europene (o activitate care i-a produs o expandare a nasului remarcată de Rise Project).

Dar, când va fi căzut, Barna va fi tras deja după el și USR. Și nici măcar asta nu ar fi o tragedie, dar, cât încă se mai scorojește prin politică, șeful USR falimentează și parteneriatul pentru îndepărtarea PSD din primăriile bucureștene.

Iar asta e o gogomănie ceva mai greu de tolerat.

Barna, lasă-ne! A propos de lemn: încearcă să-ți vezi bârna din propriul ochi. O retragere tactică poate fi demnă și deșteaptă, agățarea penibilă de surcelele de putere pe care le mai ai ne face pe toți țăndări.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te