Adevăratele consecințe ale atacului vor fi cu mult mai clare după ce se vor cunoaște rezultatele răspunsului militar masiv al Israelului. Dar câteva concluzii de etapă se pot trage.
Extremismul la guvernare nu consolidează statul, îl fragilizează
Atacul din 7 octombrie a găsit o societate israeliană puternic divizată. Premierul Beniamin Netanyahu a declanșat o amplă reformă judiciară, menită în final să-l pună la adăpost de amenințarea a trei dosare de corupție. Cheia schimbărilor: parlamentul poate întoarce orice decizie a Curții Supreme.
Citește și: Cine e Hamas care a atacat Israelul și a declanșat un război în Orientul Mijlociu
Aflat într-o coaliție cu dreapta religioasă ultraconservatoare, Netanyahu s-a văzut obligat la compromisuri majore pentru a-și putea promova legile justiției.
L-a promovat ca ministru al securității pe Ben Gvir, un extremist certat cu legea încă din fragedă tinerețe și care nu a trecut prin armată. A acceptat să promoveze legi restrictive în sistemul de educație și pentru minorități. Dar mai presus de toate, a dat undă verde unui nou val de implantări de colonii în teritoriile arabe.
Zeci de mii de israelieni protestează în fiecare weekend, de mai multe luni, considerând actuala coaliție de guvernare un pericol pentru fundamentele democratice ale statului. Rezerviști dar și comandanți activi din armată și responsabili din structurile de securitate au atras la rândul lor atenția asupra pericolului pe care acest curs politic îl reprezintă pentru securitatea statului.
Potrivit mai multor dezvăluiri din presa israeliană, premierul Netanyahu ar fi ignorat semnalele venite dinspre Egipt cu privire la o mișcare majoră dinspre Fâșia Gaza. Aceste acuzații urmează a fi clarificate în viitor – deocamdată societatea israeliană este unită în răspunsul său la agresiune. Dar întrebările se vor pune mai târziu și discuția despre responsabilități nu va putea fi evitată.
Citește și: VIDEO Hamas a declanșat operaţiunea „Potopul Al-Aqsa” în Israel. Spune că a tras 5.000 de rachete
Se spune despre Beniamin Netanyahu că este un jucător politic genial, care știe mereu să întoarcă evenimentele în favoarea sa. În primele minute de la declanșarea atacului, se părea că așa va fi și de această dată. Dar amploarea evenimentelor, cruzimea de care au dat dovadă atacatorii și numărul mare de victime nu mai permit o asemenea abordare.
Extinderea și pericolul unui conflict perpetuu
După declanșarea atacurilor, mulți comentatori au făcut paralele cu momentele 11 septembrie 2001 sau Pearl Harbour, din Statele Unite. Judecând după numărul enorm de victime din rândul populației israeliene, și după elemnentul-surpriză, comparațiile nu apar deloc ca fiind exagerate.
Citește și: Psiholog israelian despre războiul din Orient: Pentru Hamas e o acțiune de tipul „totul sau nimic”
Dar atât 11 septembrie cât și Pearl Harbour au fost momente-cheie, care au declanșat războaie îndelungate și de mare amploare.
Este posibilă acum extinderea conflictului? În orice caz, atacurile ar putea compromite eforturile depuse de Statele Unite pentru normalizarea relațiilor dintre Arabia Saudită și Israel.
De asemenea, evenimentele și mai ales riposta hotărâtă a Israelului ar putea o revoltă a palestinienilor din Cisiordania.
Iranul și-ar putea folosi influența puternică în Liban, Irak și Siria pentru a determina aceste țări să se alăture Hamas în lupta împotriva Israelului.
Un alt semn de întrebare este legat de finalitatea acestui conflict. Israelul promite o ripostă pe scară largă, mergând până la destructurarea Hamas și a Jihadului Islamic Palestinian. Masacrele comise de luptătorii arabi pe teritoriul israelian au generat o reacție internațională viguroasă. Dar susținerea pentru Israel poate scădea în situația în care contraofensiva ar negera un mare număr de victime în rândul populației civile arabe.
Falimentul ”soluției celor două state”
La 19 ani de la alegerea lui Mahmoud Abbas, Autoritatea Palestiniană este scufundată în scandaluri de corupție și măcinată de ilegitimitate.
În Fâșia Gaza, Hamas, ales cu o majoritate relativă în 2006, nu a mai organizat consultări electorale și ține prizonieră o populație înghesuită într-o junglă urbană, dependentă de ajutorul internațional.
Nici Hamas, nici Autoritatea Palestiniană nu pot oferi propriilor populații un acces minim la servicii și bunuri publice și sunt departe de a avea legitimitatea necesară organizării și gestionării unui stat funcțional.
Dacă această soluție putea fi, totuși, invocată în vremuri ”normale”, puține argumente o mai pot susține după 7 octombrie. Israelienii au acum convingerea că se află față în față cu un dușman de moarte, care-și dorește spulberarea statului evreu, nicidecum constituirea unui stat propriu. Și cu atât mai puțin relații normale cu Israelul.
Cele două părți, ca și comunitatea internațională, vor trebui să reflecteze la o cu totul nouă arhitectură politică și de securitate în regiune. Aceasta, atunci când va veni momentul pentru a se discuta despre pace. Acum, armele vorbesc.
Rusia: mai degrabă profitor decât inițiator
Se află Rusia în spatele atacului-surpriză organizat de Hamas? Dovezi ale unei implicări directe nu există. Atacul poate fi însă văzut ca o consecință a implicării militare a Rusiei în Orientul Mijlociu, de partea regimului Assad și în concodranță cu interesele Iranului. De asemenea, este o continuare firească a dezordinii globale generate de invadarea Ucrainei și punerea sub semnul întrebării a sistemului global de securitate.
Dacă implicarea directă a Rusiei în atacurile Hamas rămâne sub semnul întrebării, în lipsa unor dovezi, este clar că Vladimir Putin este cel care profită de pe urma dezordinii globale și a creșterii instabilității în Israel, Kosovo, Caucaz sau Africa.
Mai probabil, nu Putin a declanșat direct toate aceste crize, dar acum are ocazia nesperată să le folosească în avantajul său. De exemplu, prin distragerea atenției de la războiul din Ucraina. Sau prin inducerea ideii că Occidentul nu mai poate susține efortul de război al Kievului.
De asemenea, demiterea, săptămâna trecută a președintelui Camerei Deputaților, Kevin McCarthy, de către un grup de republicani trumpiști , ca și scoaterea Ucrainei din acordul bugetar provizoriu înseamnă o altă veste bună pentru Putin.
Iar criza politică de la Washington dificilă obținerea de către administrația Biden a aprobării Congresului pentru orice ajutor suplimentar pe care ar dori să îl acorde Israelului.
La fel ca în cazul invadării Ucrainei, Kremlinul mizează pe falia globală între Occident și Sudul Global. Țările BRICS nu au condamnat cu fermitate atacul, afișând o atitudine mai curând neutră, în timp ce state precum Algeria, Tunisia sau Liban s-au situat clar de partea Hamas. Ca să nu mai vorbim despre Iran, un stat proaspăt intrat în BRICS.
Europa: necesitatea unei schimbări de atitudine
Atacul Hamas a evidențiat diviziunile dintre statele membre UE precum și lipsa de convergență între instituțiile europene.
Un prim anunț făcut de comisarul ungar pentru extindere și politica europeană de vecinătate, Olivér Várhelyi vorbea despre blocarea totală a finanțării europene pentru Autoritatea Palestiniană.
UE trebuie să își revizuiască politica
Dar imediat e devenit clar că această decizie extrem de sensibilă nu fusese luată în acord cu capitalele europene – dintre care unele sunt mai pro-Palestina, altele, mai pro-Israel.
Cu subvenții de peste 500 de milioane de euro pe an, Uniunea Europeană este principalul sponsor al Autorității Palestiniene, iar șeful diplomației UE, Josep Borrell, a atras atenția că stoparea bruscă și totală a finanțării ar pedepsi întregul popor palestinian și l-ar arunca total în brațele teroriștilor.
În cele din urmă, Comisia a dat înapoi și s-a mărginit la o revizuire urgentă a ajutorului acordat de UE Palestinei, pentru a se asigura că nicio finanțare europeană nu va permite, indirect, accesul unei organizații teroriste la bani europeni, pentru a-și finanța acțiunile contra Israelului.
Israelul a fost tot timpul nemulțumit de banii europeni intrați în Palestina, mai ales pe adresa unor ONG-uri despre care crede că finanțează pe ascuns terorismul.
Finanțând Autoritatea Palestiniană, UE a considerat că astfel contribuie la întărirea structurilor necesare fundamentării statului. Oficial, UE recunoaște Ierusamimul drept capitală a celor două state, israelian și palestinian.
Acum, UE trebuie să-și revizuiască din temelii poziția față de Israel și Palestina, dar diviziunile între membri sunt însemnate.
