Să nu cumva să ne trezim cu ei refugiați prin vreo vilă cochetă din frumoasa Italie, ca mulți dintre infractorii români cu gulere albe. Așa cum ne arată Stelian Negrea în serialul publicat, tocmai în aceste zile, de Newsweek România.
Sper ca și cei care n-au avut ochi să vadă ce se întâmplă în Voluntari sau în alte locuri - fie din complicitate tacită, fie din nesimțire specifică, fie din orbire inexplicabilă - să fie scoși fără întârziere din politică.
Citește și: Detalii din căminul ororilor din Voluntari: Îngerii morții râdeau când ardeau bătrânii cu ardei iuți
Zic "sper" pentru că, din păcate, trăim în România. O țară în care vinovățiile - chiar și cele stabilite de justiția oficială, nu de tribunalul străzii sau de cel virtual - sunt adesea relativizate până la negarea realității. Uneori prin decizii contradictorii și fără sens ale aceleiași justiții - vezi cazul Piedone.
Povestea "azilelor groazei" este, la fel ca incendiul de la Colectiv, o tragedie care atinge coarda cea mai sensibilă a oricărui om. Indiferent de credința sau de părerile lui.
E imposibil să nu te sufoci de indignare văzând imaginile cutremurătoare cu acei bătrâni maltratați sau ascultând stenogramele conversațiilor cinice dintre cei care-i maltratau.
Abuzurile împotriva vârstnicilor, a persoanelor cu dizabilități, a copiilor sau a femeilor - adică a celor lipsiți de apărare - sunt cele mai inumane fapte care se pot închipui.
Din păcate, ca și în cazul Colectiv, nu cred că va urma o schimbare reală, sistemică și serioasă, care să împiedice repetarea poveștii în altă parte și cu alte personaje.
Trăim într-o țară în care nu învățăm niciodată lecția. O țară în care mulți și-au construit o realitate alternativă. O „bulă” a lor, cum se zice azi.
Una în care orice ar descoperi ONG-urile (Centrul de Resurse Juridice, în cazul de față), jurnaliștii (Ovidiu Vanghele și Bianca Albu, fie lăudați) sau procurorii DIICOT care au preluat descoperirea lor și au transformat-o într-o anchetă penală, se va găsi totdeauna cineva care să susțină și altcineva care să accepte că totul e, de fapt, pe dos.
Că dezvăluirea nu e decât o calomnie, un atac politic sau un dosar înscenat de "statul paralel".
Nu avem încă nicio dovadă clară că atotputernicii zilei - fie că se numesc Pandele, Firea, Negoiță, Budăi sau orice alt politician în ograda căruia se aflau „azilele groazei” - au participat activ sau pasiv la infracțiunile de care sunt acuzați cunoscuții sau subalternii lor. Și nu știm cum se traduce în termeni juridici dacă se adeverește faptul că au ignorat sesizările cetățenilor sau ale presei.
Dar dacă vă așteptați să-i auziți asumându-și chiar și cea mai mică responsabilitate (una morală) pentru cele întâmplate sub nasul lor, îmi pare rău să vă dezamăgesc.
Aproape că nu există acest tip de minimă onestitate publică în societatea noastră. Și cu atât mai puțin în mlaștina politică de pe malurile Dâmboviței.
Despre vreo "demisie de onoare" nici nu mai vorbesc. În majoritatea lor, politicienii noștri par incapabili să-și recunoască vreo greșeală, cât de măruntă, necum să simtă vreo rușine pentru că în mandatul lor s-a petrecut un lucru atât de îngrozitor.
La noi, cu cât te-ai cocoțat mai sus pe scară, cu atât devii mai abil în a-ți nega defectele. Și a le pune, printr-o piruetă, pe seama adversarilor.
Citește și: Vasile Bănescu, despre azilele groazei: Monștrii adevărați au adesea chip agreabil uman, apar la tv
Aproape că ajungi să crezi și tu, atunci când te uiți în oglindă, că toate criticile care ți se aduc sunt o minciună sfruntată și răuvoitoare. Chiar dacă nasul îți crește, ca lui Pinocchio, văzând cu ochii...
