Una dintre controversele ivite, încă de la începutul discuțiilor purtate în Convenția Constituțională din 1787, privea pericolul unei „tiranii a majorității“.
Este formula folosită pentru prima dată de John Adams, care avea să devină mai târziu cel de-al doilea președinte american. Dar aceasta se regăsește la tot pasul în corespondența purtată de autorii unei Constituții care a rezistat până astăzi.
James Madison evocă „violența facțiunii majoritare“ de a-și impune punctul de vedere în detrimentul minorității. La rândul său, Alexander Hamilton îi scrie lui Thomas Jefferson, exprimându-și temerea că o „democrație pură“ ar putea foarte ușor să aducă la putere un demagog.
Așa se explică de ce părinții-fondatori au decis ca președintele Statelor Unite să nu fie ales prin vot direct, ci prin intermediul unui sistem de electori. În fapt, ei nu aveau prea mare încredere că masele au întotdeauna dreptate.
De altfel, Adams enunțase necesitatea ca guvernarea să fie „a legilor și nu a oamenilor“. Iar Hamilton rămăsese cu un gust amar după ce asistase la linșarea unor „loialiști“, adversarii revoluționarilor din rândurile cărora făcea parte.
„Tirania majorității“ nu era o idee complet nouă. Istoricul grec Polibiu a menționat-o pentru prima dată, în „Istoriile“ sale, folosind termenul de „oclocrație“. În traducere liberă, „puterea gloatei“.
De bună seamă, părinții-fondatori îi citiseră pe antici. În colecția de documente intitulată „Federalistul“, ei se semnează cu pseudonimul comun Publius, după numele unuia dintre primii conducători ai republicii romane.
Conceptul de „tiranie a majorității“ va fi preluat și dezvoltat, la mijlocul secolului al XIX-lea, de doi mari gânditori europeni: francezul Alexis de Tocqueville în monumentala sa lucrare „Despre democrație în America“ și englezul John Stuart Mill în tratatul „Despre libertate“. Amândoi vor argumenta că democrația nu poate să se bazeze doar pe principiul aritmetic.
Tocqueville credea că există două forme de „tiranie a majorității“: una politică sau legală, care operează prin „proceduri formale“; alta morală sau socială, care acționează prin „puterea opiniei publice“. Mill arată că oprimarea grupurilor minoritare de către majoritate poate fi asemuită cu domnia unui despot sau tiran.
Ajunși aici, vă veți întreba probabil ce legătură au toate acestea cu noi. Pare-mi-se că au când văd cu câtă ură și apăsare se invocă regula majorității la referendumul din 6-7 octombrie. (O regulă destul de șubredă câtă vreme se bazează pe o lege care validează rezultatul cu o prezență de doar o treime din numărul alegătorilor).
Indiferent dacă mergeți sau nu la vot și indiferent ce vreți să votați, nu uitați că într-o democrație toți trebuie să aibă drepturi. Chiar și cei care nu sunt de acord cu noi!
