Când un dosar ca „Mineriada” zace zeci de ani în parchet, când procurorii își scot ochii unii altora din cauza lui, acuzând presiuni făcute asupra lor, dar și vicii de procedură, când dosarul e plimbat de la secția militară la cea civilă și apoi iar la cea militară, asta cu ajutorul unor slugi din CCR ale lui Iliescu, când dosarul e clasat, clasat!, vă imaginați ce nemernicie e asta, să clasezi dosarul „Mineriadei”?
Citește și Dosarul „Mineriadei”, întors de Înalta Curte la Parchetul Militar. Rechizitoriul este nul
Când un om, Doru Mărieș, se bate singur la CEDO și reușește să oblige statul român să redeschidă dosarul, când, în sfârșit, după mai bine de un sfert de veac, se ajunge la instanță, iar după doi ani de stat în camera preliminară, judecătorul Înaltei Curți retrimite dosarul la Parchetul Militar, asta este justiție?
Asta poate fi numită dreptate? Mie mi se pare o bătaie de joc.
O bătaie de joc față de cei care au murit atunci, față de cei care au fost răniți, față de familiile lor, față de toată istoria acestei țări.
Despre Mineriada din 13-15 iunie 1990 am scris mult. Am scris inclusiv o carte. Ce s-a întâmplat astăzi cu acest dosar mi-a adus aminte de niște cuvinte pe care mi le-a spus, anul trecut, Petre Roman (acuzat de infracțiuni contra umanității, alături de Iliescu, Miron Cozma, Gelu Voican Voiculescu, Măgureanu etc), când am scris despre complicii de la Mineriadă: „Nemernicii ăia din Piața Universității… iertați-mă, să scoateți cuvintele astea”.
Nu le-am scos din articol, normal că nu le-am scos. Cuvintele lui Petre Roman arată exact cum se raportează la noi acest sistem mafiot care a acaparat România, după Revoluție.
Noi, oamenii drepți, suntem niște nemernici în ochii lor.
Niște nemernici pentru că nu îi lăsăm să ne bată, să ne omoare și să ne fure, fără să plătească. Iar din acest sistem mafiot fac parte inclusiv magistrați.
