Poate am găsi o explicație mai bună dacă am privi mai cu luare-aminte la două evenimente petrecute în ultimul weekend și care nu, n-au legătură directă cu criza sanitară.
Primul eveniment: a eșuat referendumul organizat duminică la Codlea, unde locuitorii au fost chemați la urne pentru a se pronunța dacă sunt sau nu de acord ca primăria să contracteze un împrumut pentru construirea unei șosele de centură a orașului.
Motivul: rata de participare de doar 10.5% a făcut imposibilă validarea consultării, pentru care era nevoie de o prezență de 30%, iar opțiunile valabil exprimate să reprezinte măcar 25% dintre cei înscriși în liste.
Al doilea eveniment: un alt referendum eșuat duminică, pentru comasarea municipiului Buzău cu comuna limitrofă Țintești. Dacă locuitorii comunei s-au mobilizat și au venit la urme în proporție de 40%, în ce-i privește pe buzoieni, doar 10% dintre aceștia au venit la vot.
Aceste evenimente ne spun câteva lucruri. Vorbim despre consultări cu miză locală importantă – în mod sigur locuitorii din Codlea au nevoie de o șosea ocolitoare iar primarul a decis să-i consulte dacă să-i îndatoreze sau nu, în condițiile în care localitatea este prea mică pentru a putea accesa fonduri europene pentru un asemenea proiect.
La fel, comasarea de la Buzău era importantă pentru cele două comunități, dintre care numai una (cea mai mică) a găsit drumul către urne.
Și totuși, oamenii nu s-au mobilizat – de ce să o fac eu atunci când o pot face alții? De ce m-ar interesa pe mine acest lucru? De ce să fiu eu cel fraier?
Veți vedea aceasta în fiecare iarnă, atunci când procentul locatarilor din bloc care ies să curețe zăpada este, statistic vorbind, comparabil cu cel al vaccinaților. Amintiți-vă atitudinile, viu criticate, din timpul inundațiilor, atunci când în proporții mari, comunitățile așteptau ca armata și voluntarii să le construiască diguri.
Au românii o vorbă pentru asta: „Îi doare la bască”.
Dar câți reciclează deșeurile din proprie inițiativă? Câți strâng excrementele câinilor atunci când îi scot la plimbare? Și câți dintre aceștia nu fierb de indignare pentru că, nu-i așa, Primăria nu face curat?
Desigur că vrem să scăpăm de apele revărsate, nu ne place să înotăm prin zăpadă și, evident, am vrea să se termine odată cu pandemia.
Dar prea adeseori, dorințele noastre legitime și pe alocuri nobile se sparg de un zid: dar de ce eu? Nu cumva pandemia poate trece și dacă eu nu mă vaccinez și îi las doar pe ceilalți să o facă?
Priviți la clasamentul european al vaccinării, cu bulgarii și românii la coada cozilor dar și cu Europa Centrală și de Est în urma Occidentului. Să nu ne facem iluzii – fiecare cu șoșocii lor. Dar mai e ceva: diferența este dată, în cele din urmă, de gradul de implicare civică, de educație și, în cele din urmă de civilizație. Iar acestea nu se rezolvă prin campanii, de azi pe mâine.
P.S: Datele ultimelor zile indică o creștere, nu explozivă, dar vizibilă a numărului de doze de vaccin administrate. Ceea ce arată că, în unele momente, frica poate compensa decalaje civilizaționale. Sau, cum se zice pe la noi, se cam apropie funia de par.
