E suficient să parcurgem ceea s-a întâmplat din 2012 încoace în sistemul de învățământ românesc pentru vedea că rezultatele slabe ale copiilor la matematică, română și știință sunt cât se poate de normale.
Miniștri incompetenți. Între 2006 și 2012, scorurile la testele PISA au urcat. Rezultatele din 2015 și 2018 ne-au dus pe o pantă descendentă. În 2012, la putere a venit PSD. A avut puterea absolută, dar, cum se zice în fotbal, „nu s-a regăsit“.
Ministerul Educației a fost condus de 10 miniștri social democrați. Unii, incompetenți și agramați: Liviu „Genunche“ Pop de două ori, Valentin „Pamblică Popa“, Daniel Breaz. Dar și de oameni care au avut interese în afara învățământului, precum Ecaterina Andronescu.
E suficient să ne amintim că PSD nu a organizat concursuri pentru posturile de directori și inspectori școlari, alegând delegările pe funcții și pe pile. Elevii nu și-au primit aproape niciodată manualele la timp, iar „revoluțiile“ de tip manual unic, compendiu au dat școala peste cap. Fiecare nou ministru a vrut să schimbe programa, să reducă numărul de ore sau materiile, dar fie a eșuat, fie a făcut-o după ureche. Predarea după dictare funcționează în multe zone ale țării.
Sindicatele. Nu au pus presiune deloc asupra guvernelor PSD, având o singură preocupare: banii. Nu au protestat energic față de subfinanțarea învățămâtului sau de slaba dotare a laboratoarelor și a sălilor de studiu. Nici atunci când decidenții politici nu au mai plătit bursele de merit ce trebuiau acordate elevilor care obțin o medie peste 8,5. Nici anul trecut când guvernul a uitat să trimită bani pentru Programul social „masa caldă“.
În schimb, s-au îngrijit să încaseze în continuare 1% din salariile profesorilor. Această plată, eliminată de ministrul Funeriu, a fost reintrodusă de Victor Ponta. Sindicatele au fost „mituite“ cu 15 milione de euro anual, iar gura li s-a auzit cel mult în câteva comunicate de presă inofensive.
Profesori. Sistemul de învățământ nu recompensează pe măsură profesorii dedicați și nu ajută sau îi tolerează pe cei care nu au metodă sau nu se perfecționează continu. „Profesorii ar trebui evaluați: celor sub nivel să li se livreze o formare adaptată timp de un an pentru a ajunge la nivel, iar dacă nu reușesc atunci (pot pleca din sistem)“, aceasta este soluția fostului ministru Daniel Funeriu, care arată că: „salariile mai mari ale profesorilor nu produc efecte imediate în rezultatele învăţării“.
Infrastructura școlară. Învățământul a fost subfinanțat. O statistică de la finalul anului trecut arăta că statul român alocă pentru educație doar 3,1 la sută din PIB. Dintre țările membre UE, tot la coada clasamentului, dar înaintea României, se află Bulgaria și Grecia, cu câte 4,1 la sută din PIB pentru educație, iar imediat înaintea acestor state balcanice sunt plasate Cehia și Slovacia, cu câte 4,2 la sută din PIB.
Deciziile miniștrilor Educației, care aveau și o componentă socială, au încurajat abandonul școlar. Elevii nu și-au mai putut deconta cheltuielile cu transportul interjudețean. Prin desființarea unor școli, mulți copii au fost nevoiți să străbată kilometri până la o altă unitate școlară. Elevii nu au primit o masă caldă, alții au fost privați de bursele de merit. De șapte ani PSD nu reușește să construiască 1.500 de toalete pentru școli. Nu a apărut internet în toate școlile și nici nu ar fi nevoie din moment ce există 12 elevi la un computer. Promisele tablete lipsesc.
Școala românească face miracole numai la vârf, aducând medalii la olimpiadele internaționale. La bază, fără interes și finanțare, moare încet.
