În primul rând, sloganul „vrem spitale, nu catedrale” e greșit. Nu din cauza acestei construcții nu se fac spitale în România, ci din cauza corupției și a incompetenței care duc la risipirea banului public.
Dacă țara stă în cele 150 de milioane de euro cât are nevoie acest proiect, atunci putem să declarăm falimentul și să o închidem.
Sunt suficienți bani, inclusiv europeni, problema e că nu avem politicieni și funcționari suficient de competenți și suficient de cinstiți să îi transforme în școli, spitale sau autostrăzi.
De exemplu, numai pentru referendumul discriminării s-au cheltuit absolut inutil, într-o singură zi, 40 de milioane de euro, aproape o treime din bugetul catedralei, doar pentru interesele politice ale unui baron și ale unor retrograzi cepefiști.
Apoi, din tot anul centenar, un eșec lamentabil cu evenimente de mică anvergură, în majoritate șușe folclorice fără miză, singurul moment ce va fi menționat în istorie va fi această inaugurare - 300-400 de ani prea târziu - a unei catedrale românești impunătoare.
Pentru o țară ortodoxă de dimensiunea României e o rușine că o asemenea catedrală se face abia în 2018 și confirmă decalajul uriaș - ce nu va fi niciodată recuperat - între noi și Occident. Și este, din păcate, singurul moment relevant prin care este marcat unui secol de la Marea Unire.
Restul a fost, așa cum am scris anterior, un eșec și un pretext de a cheltui – din nou, iată – multe fonduri publice pe prietenii și evenimente de doi bani.
Sigur, sunt multe lucruri de reproșat Bisericii Ortodoxe Române:
- opulența de zi cu zi, căci rămâne emblematică imaginea preotului care coboară dintr-o limuzină Rolls-Royce în glodul unui sat sărac;
- aroganța Patriarhului, care este, de fapt, cel mai mare manager român în viață, obsedat de bani și de o ierarhie medievală, un personaj care nu a dat nici un interviu până acum, ignorându-și cu nesimțire enoriașii, și care nu cunoaște smerenia greșelii;
- agresivitatea înalților ierarhi și a purtătorului de cuvânt al BOR când trebuie, de asemenea, să își asume greșeli;
- completa lipsă de transparență în cheltuirea banilor publici, inclusiv pentru această catedrală, și senzația de stat în stat.
Și da, faptul că BOR nu a reușit să adune suficiente donații, de a trebuit să apeleze tot la mila administrațiilor locale, arată, pe de o parte, ce sărăcie există printre enoriașii față de care nu are nici o empatie și, pe de altă parte, cât de mult s-a îndepărtat de români, cei care refuză, în majoritate, să își mai plătească chiar și contribuția anuală la biserică.
Dar asta nu are legătură cu Catedrala Mântuirii Neamului. Din contră, clădirea va deveni cu timpul un reper, fie și arhitectonic, al acestei epoci. Și ar fi minunat ca, într-o societate ultra dezbinată ca a noastră, să fie și reperul de început al unei reconcilieri.
O reconciliere între românii care, indiferent de religie, indiferent de credință, înțeleg că politicienii penali nu mai trebuie să ajungă la putere, între cei care, indiferent de partidul pe care-l votează, vor ca funcționarii și preoții corupți să fie scoși în afară și a celor care, indiferent de venituri sau de școala făcută, respectă regulile.
Căci abia atunci nu ne va mai deranja că cheltuim bani pe catedrale, pentru că vor fi și autostrăzi, și spitale, și școli.
