În orice moment al desfășurării unui protest într-un loc cum e Piața Victoriei, zeci sau chiar sute de jandarmi în civil se află în mulțime. În timp real, aceștia strâng date vitale pentru coordonarea unei intervenții.
Te-ai putea afla lângă un jandarm în blugi și tricou și habar să n-ai, dar omul să comunice superiorilor lui că ești doar un biet funcționar de birou care, în cel mai rău caz, ar putea să încerce să agreseze forțele de ordine cu ochelarii de vedere din dotare.
Tot în timp real, Jandarmeria știe, de la oamenii din teren, dacă în mulțime s-au infiltrat ultrași, interlopi sau, pur și simplu, cetățeni care nu au profilul hipsterilor de multinațională.
În funcție de toate aceste informații primite în timp real, dispozitivele de intervenție se calibrează și tacticile de "luptă" se actualizează.
Așa se explică de ce, la alte proteste din București, găștile violente au fost izolate în timp util și neutralizate fără ca majoritatea protestatarilor pașnici să sufere intervenții brutale.
Un argument foarte bun că, și aseară, în Piața Victoriei a funcționat "legiunea" de jandarmi în civil este că cei doi jandarmi (un bărbat și o femeie) rămași în urma coloanei care a străbătut piața au fost apărați de niște tipi în civil care știau exact ce mișcări să facă, cum să acopere cu mâinile capetele jandarmilor, cum să se poziționeze, cum să reziste și, mai important, erau perfect stăpâni pe ei, de parcă mai făcuseră asta de nu știu câte ori.
Poate la... antrenamente? Exact: acolo era o rutină.
Cel puțin în cazul unora dintre cei care au intervenit să-i apere pe cei doi jandarmi în uniforme (deși, evident, au existat și cetățeni fără legătură cu Jandarmeria care au sărit, de bună-credință, să-i protejeze pe jandarmii căzuți).
De ce n-a funcționat, însă, legătura dintre jandarmii în civil și cei în uniforme?
Ba a funcționat, dar ordinele de intervenție au urmărit nu să apere mulțimea pașnică de agresori, ci să disperseze mulțimea.
Iar pentru acest scop cinic și manipulat politic, a trebuit să se folosească manevre de dispersare clasice: gaze din spray-uri, dar și din grenade, tunuri cu apă, cordoane ofensive de jandarmi, diversiuni.
Pe scurt, ce trebuie să știm acum este cine a dat aceste ordine și, mai ales, dacă strategia Jandarmeriei de aseară a fost sugerată sau chiar cerută de către ministrul Carmen Dan.
Logica ne spune că așa a fost, nici un șef de Jandarmerie nu poate, totuși, să atace oameni pașnici din proprie inițiativă, este împotriva propriei sale misiuni.
Nu sunt, însă, deloc convins că vom vedea un raport rezultat în urma unei anchete sănătoase în sânul Jandarmeriei.
Pentru că Dragnea.