Mafia lui Dragnea și dreptul la replică

Sabin Orcan
DE Sabin Orcan | Actualizat: 27.10.2018 - 10:36

Hotărât lucru, nu te plictisești deloc să fii jurnalist în România. Aș spune chiar că e palpitant, dacă asta n-ar suna nepotrivit într-o țară în care n-a murit aproape nimeni din pricina profesiei noastre.

SHARE

Am folosit aproximația întrucât nu mă refer aici la moartea reporterilor într-o explozie din județul Buzău și nici la dispariția neelucidată a lui Bebe Costinaș din Timișoara.

Când ne uităm însă în jurul nostru, nu mai departe de Bulgaria, de Serbia sau de Slovacia, ca să nu mai amintim despre Rusia lui Putin, avem sentimentul călduț și liniștitor că, la noi, jurnalismul nu se lasă cu asasinate. În țara lui Nenea Iancu, nu lipsesc presiunile, dar par mai degrabă de ordin psihologic.

Din când în când, suntem linșați la televizor la comanda unor politicieni sau afaceriști corupți. O fac chiar cei care se presupune că practică aceeași meserie cu noi.

Din când în când, ni se trimite Fiscul în control, ca să ne hărțuiască și să afle cine ne finanțează. Cum s-a întâmplat, recent, la Rise Project sau la Hotnews.

Din când în când, firmele care-și fac publicitate la noi sunt hărțuite, la rândul lor, de organele statului. Care stat acționează ca un baston de milițian în mâinile celor despre care scriem. 

Din când în când, unii dintre noi suntem agresați pe stradă. S-a întâmplat de atâtea ori încât nici nu mai ținem socoteala.

Din când în când, un parlamentar își aduce aminte că, până nu demult, calomnia și insulta erau infracțiuni pedepsite cu închisoarea. Așa că propune vreo lege să le reincrimineze în Codul penal.

Și nu din când în când, ci aproape tot timpul, suntem dați în judecată și ni se cer despăgubiri uriașe pentru cine știe ce virgulă dintr-un articol. Iar procesele durează ani întregi și îți trebuie nervi și bani ca să le faci față.

Cam așa se desfășoară viața de jurnalist în România zilelor noastre. Nu ne plângem, dar e bine să știți contextul în care suntem amenințați de cumătrul mafiotului-șef Liviu Dragnea.

Amenințarea vine voalat, cu poșta, în două scrisori trimise de două mari case de avocatură, una din Marea Britanie, alta din România.

Conținutul scrisorilor, despre care revista noastră relatează pe larg, e asemănător. Pe scurt, ni se cere să ștergem toate articolele despre Sorin Paul Stănescu, alias „Regele pestei porcine“, proaspătul naș al lui Dragnea junior, să îi cerem scuze public și să nu mai scriem niciodată nimic despre el sau despre afacerile lui.

Dacă notificarea primită de la avocații britanici e mai subtilă, avocații români nu se încurcă în finețuri juridice. Ne transmit că vor cere să fim anchetați penal. Adică „la cremenal“, cum ar zice Nenea Iancu.

Singura explicație posibilă: patronul casei de avocatură e celebrul Gheorghe Mușat, fost ofițer al Securității comuniste, apoi pușcăriaș (el își zice „deținut politic“), apoi turnător voluntar la aceeași Securitate, cu peste 100 de note la activ, metamorfozat după ’89 într-un avocat de succes. Un succes atât de mare, de ordinul milioanelor de euro, încât la aniversarea firmei a fost prezent însuși președintele României, Klaus Iohannis. Oare o fi știind dumnealui că împarte același avocat cu Mafia lui Dragnea?  

_____________________________

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te