Prima categorie este a tinerilor conștienți că drama din statul vecin trebuie stopată înainte de a se extinde în arealurile limitrofe.
Asta pentru că aici este vorba și de viitorul lor, de oameni obișnuiți să trăiască liberi, într-o societate complexă, imperfectă, dar democratică, dar care nici nu se compară cu cea răsăriteană, unde autoritarismul ține pe compatrioții liderului de la Kremlin într-o stare a neputinței, momentane, de a schimba lucrurile.
O altă categorie este a seniorilor, care au văzut multe la viața lor și nu mai pot fi impresionați de declarații belicoase, bombardamente efectuate fără discernământ și atrocități care nu au nicio scuză în fața judecății de apoi a istoriei.
Aceștia știu că dincolo de confruntarea nemiloasă dintre apărărorii ucraineni și invadatorii ruși va exista o încetare a focului, un dezirabil armistițiu și, probabil, negocierile bazate pe compromisuri reciproce ar putea aduce iluzia păcii în Europa de Est.
Mai există și cei care și-au luat măsuri de a pleca pe alte meleaguri, din teama că flăcările războiului ar depăși granițele vestice ale Ucrainei, semn al fragilității unor semeni, în fața stihiei răsăritene, una generată de pământeni care cred, la Moscova, că dreptul forței este mai presus de forța dreptului internațional.
Fiecare cu opțiunea sa, într-un moment în care secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, declara că „Putin va eșua și Rusia va suferi o înfrângere strategică” în Ucraina.
Deja, pe plan imagologic, Federația Rusă a pierdut, la scor, confruntarea imagologică cu fosta republică sovietică socialistă ucraineană.
Oricât de mult ar vrea Ministerul rus al Apărării să ascundă adevărul, este ridicolă afirmația acestei instituții militare că doar câteva sute de militari "au căzut la datorie" în Ucraina.
Și oricât de mult este mințită opinia publică rusă, de propaganda Kremlinului, este o infamie netrimiterea acasă a trupurilor neînsuflețite ale tinerilor ruși, care și-au trăit ultimele clipe în infernul războiului purtat contra ucrainenilor.
Până mai ieri, familiile rușilor simpli se uitau la televizor și rămâneau cu impresia că asistă, fără alte consecințe, la adversitatea Moscovei față de Kiev, dar acum simpla veste a pierderii fiului plecat pe Frontul de Est, constituie bulgărele de zăpadă pornit la vale, spre necesara anihilare a unei mentalități rămasă din alt veac, în primul birou oficial de la Kremlin.
Putin va eșua și Rusia va suferi o înfrângere strategică?
Pentru un timp, rezistența ucraineană va mai apăra marile orașe, dar dacă acestea vor fi treptat preluate sub controlul militarilor invadatori ruși, apărătorii ucraineni vor trece la continuarea luptei lor în afara marilor localități, într-un război de uzură prin care a mai trecut Armata Roșie în Afganistan.
Instituțiile ucrainene pot avea, în viitor, santinele răsăritene, dar pe timpul nopții numărul lor se va micșora și ambuscadele și loviturile surprinzătoare, ale celor care nu vor abandona lupta pentru libertatea țării lor, vor face diferența specifică, între moralul combatanților care nu mai au ce pierde, decât libertatea vieților lor, și cotropitorii unui târâm fost sovietic, râvnit de Kremlin și pentru întinderea sa și bogățiile ascunse în subsolul pământului ucrainean.
Retragerea din marile orașe a armatei ucrainene va fi începutul decimării forțelor de ocupație ruse.
Instalarea de către Moscova a unui regim marionetă la Kiev va fi doar bomboana pe coliva regimului putinist.
Aparent, când se va ajunge la un asemenea moment, Putin va putea privi hulpav spre Republica Moldova, Estonia, Letonia și Lituania.
Foste republici sovietice pe care, conform estimărilor răsăritene le poate cuceri în: 7 la 10 ore, controlând apoi Chișinăul; 24 de ore, preluând apoi Tallinn și 48 de ore, ocupând apoi Riga și Vilnius.
Iar Forța de Reacție Rapidă a NATO va interveni doar după 48 de ore, fără recurs la armele nucleare, ceea ce poate da speranțe planificatorilor din Moscova că vor pune Alianța Nord-Atlantică în fața faptului împlinit, deși răul pentru Federația Rusă abia atunci va începe.
Doar în TRATATUL NORD-ATLANTIC, semnat la Washington DC, pe 4 aprilie 1949, se stipulează clar, la articolul 5:
"Părțile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor și, în consecință, sunt de acord că, dacă are loc un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părțile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părți, a oricărei acțiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forței armate, pentru restabilirea și menținerea securității zonei nord-atlantice. Orice astfel de atac armat și toate măsurile adoptate ca rezultat al acestuia vor trebui raportate imediat Consiliului de Securitate. Aceste măsuri vor înceta după ce Consiliul de Securitate va adopta măsurile necesare pentru restabilirea și menținerea păcii și securității internaționale."
Secretarul de externe britanic Liz Truss a declarat, la o conferință de presă comună la Washington, DC, după întâlnirea cu Blinken, că vor exista „implicații teribile” pentru securitatea europeană și globală, dacă Putin nu este oprit.
Numai că problema nu mai este "dacă", ci doar "când"!
Propaganda Moscovei susține că militarii care acționează acum pe teritoriile ucrainene au ca scop testarea NATO și că forțele de elită ale Federației Ruse nu au fost introduse încă în luptă. În traducere liberă, după poligonul de testare a noilor arme rusești, din Siria, a apărut acum poligonul de încercare a răbdării aliaților, care au furnizat ajutor financiar și arme defensive Ucrainei. Un test pentru Putin, la care probabil puțini s-au gândit, este acela al motivării retragerii trupelor de ocupație din zonele ucrainene care nu au fost revendicate de Kremlin, dar sunt momentan controlate de forța expediționară rusă.
Forță aprovizionată sporadic și insuficient, cu combustibil, aceea cu militari care au descoperit în rucsacuri pachete cu hrană expirată, cea cu tineri exasperați de foame, alergând după găinile ucrainenilor, prin gospodăriile rurale ale acestora, aceea cu juni căzuți prizonieri, înfometați, cu lacrimi în ochi și regrete exprimate telefonic la părinții aflați în Rusia.
Asta este armata reală, dislocată de Putin, în Ucraina, acum, în martie 2022 reprezentând o cincime din Forțele Armate Ruse - oglinda unei societăți vlăguită de dictatură, secătuită de speranța unei perspective democratice, pe măsura noului veac.
Recapitulăm? Vladimir Vladimirovici Putin a ordonat invadarea Ucrainei, comunitatea democratică euroatlantică a instituit sancțiuni severe și - spre disperarea Kremlinului - Ucraina însângerată rezistă, cu înverșunare.
Potrivit Centrului Levada, cel mai de încredere institut de sondare a opiniei publice ruse, ratingul de aprobare a lui Putin a oscilat între 61% și 71% anul trecut, dar acum, după aventura militaristă din Ucraina, cine mai îndrăznește, momentan, o investigație sociologică, pe această temă?
Până la noul Război Rece, Putin are de înfruntat Războiul de Acasă, cu aceia care s-au săturat de apetența sa pentru menținerea cu orice preț, la putere, și în următorii ani.
Și aici doar conaționalii săi vor stabili când s-a scurs nisipul din clepsidra geopolitică putinistă.
De la măreția visată a Uniunii Sovietice Redivivus, la izolarea de azi a Federației Ruse nu a fost decât un pas, făcut cu imprudență strategică, de septuagenarul Vladimir Vladimirovici Putin.
Acum sunt lansate, în arealul public al celor îngrijorați de expansiunea Rusiei, diferite scenarii privind îndepărtarea de la putere a șefului statului rus.
De ce ar trebui să plece din Kremlin?
Peste circa trei luni, imensul stat multinațional pe care îl conduce va fi - conform estimărilor specialiștilor în economie -, pe marginea prăpastiei.
În acel moment, în mod obiectiv, o schimbare se va impune, fie prin numirea unul alt executiv rus, fie prin decizia de a se ieși din epoca Putin, inaugurată în 1999, când a devenit premier, apoi, în anul următor președinte al Federației Ruse. Terți susțin că marile manifestații de stradă îl vor obliga să plece. Nu cred. Forțele de represiune sunt încă puternice și bine plătite.
Alții estimează că oligarhii vor organiza răsturnarea actualului "țar", de la putere. O iluzie. Ei au conexiuni pentru promovarea propriilor afaceri, dar nu dau semne că sunt în stare să organizeze o lovitură de stat.
În opinia mea, cei care îl vor muta pe Vladimir Vladimirovici Putin din biroul prezidențial în altă parte vor fi militarii. Umiliți de deciziile în care opiniile lor avizate în mod evident nu au contat.
Și generalii ruși au soții, copii, nepoți și o poftă de viață - repere clar opuse recursului la alertarea forțelor nucleare ale Rusiei, un moft putinist, care ține poate la mujicii din stepa siberiană, nu la lumea civilizată, echilibrată, lucidă a Europei libere și democrate.
Distrugerea, prin bombardamente masive a atâtor localități ucrainene constituie genocidul generat de Putin.
Acțiunea militară a trupelor ruse pe teritoriul ucrainean este aidoma înaintării trupelor naziste în teritorii ostile, în ultima conflagrație mondială.
Așa că povestea cu guvernul „neonazist”, de la Kiev, este o prostire eșuată a opiniei publice atentă la deciziile, tot mai confuze, ale liderului de la Kremlin.
Apropo! Cum trebuie să se fi simțit cetățenii din orașul rus Sankt Petersburg, când au citit panourile cu explicația „Nu am avut de ales să acționăm altfel”?
Operațiunea militară ordonată de Putin, în Ucraina, a îndoliat numeroase familii rusești, care nu îi voi ierta și nu vor uita decizia sa criminală, împotriva vieților atâtor tineri recruți, trimiși la moarte, cu premeditare, pe Frontul din Ucraina.
Acum, publicațiile ruse nu pot considera război invazia din Ucraina, nu pot menționa cuvântul invazie, pentru a explica ce caută aproape 200.000 de militari răsăriteni în republica vecină, cu capitala la Kiev, nu au dreptul să numească atac, ceea ce a fost o încălcare grosolană a independenței, suveranității și integrității teritoriale a statalității pe care însuși Putin a amenințat că o va aneantiza!
Militarii morți în Ucraina au sigilat, cu soarta lor, începerea finalului mandatelor succesive ale prezidentului rus la Kremlin.
În politică, în general, se acceptă multe schimbări la față, dar când decizii iraționale duc la mii de morți, nu mai este cale de întoarcere spre ceea ce părea anterior o stabilitate politică internă a Rusiei. Sigur că, în disperare de cauză, Putin poate amâna sfârșitul domniei sale, prin recursul la rezervele Rusiei în valută și aur, care sunt pe locul patru, ca mărime, în lume.
În mod paradoxal, cu toată cenzura și pofta sa de putere, șeful statului rus nu a putut împiedica revolta unor oameni de știință, a unor jurnaliști, a unor tineri care și-au pus semnătura pe condamnarea publică a ordinului său de invadare a Ucrainei.
De facto, nu mai este o noutate pentru nimeni, că Vladimir Vladimirovici Putin a pierdut războiul - inițial pe plan imagologic. S-a prăbușit, ca un castel făcut din cărți de joc, iluzia președintelui autoritar rus, că Ucraina visa revenirea sub umbrela Moscovei.
Dimpotrivă, prin recusul său la manu militari a generat solidaritatea națională a ucrainenilor și determinarea lor de a lupta până la capăt, dacă nu în orașe, în formele de relief specifice Ucrainei, rezistența armată fiind posibilă, în acest sens, pe termen lung. Întrebarea este dacă Putin este conștient că așa cum numele lui Gorbaciov este legat de prăbușirea Uniunii Sovietice, numele lui va fi legat de implozia Federației Ruse?...
Să aduci musulmani ceceni să lupte contra creștinilor ucraineni este o altă eroare imagologică majoră și viața a demonstrat că i-a adus degeaba. Ce va aniversa la 9 mai 2022, dictatorul de la Moscova? Cucerirea Ucrainei? Partajarea acesteia? Menținerea "pacificatorilor" ruși pe teritoriul fostei republici socialiste sovietice ucrainene? Mărirea teritoriului Rusiei de azi?
Ce va trebui să admită că nu i-a reușit? Fuga președintelui ucrainean - refuzată cu demnitate de Volodymyr Oleksandrovych Zelenskyy. Schimbarea guvernului "nazist" de la Kiev - rămas la datorie, în capitala ucraineană. Capitularea armatei ucrainene - care a dovedit și probează în continuare o forță combativă uluitoare în raport cu superioritatea numerică a invadatorilor ruși.
Chiar dacă șeful statului ucrainean este actor, cel care a generat drama actuală a statului ucrainean a devenit un bunicuț, la teatrul pentru copiii mari din palatele puterii ruse, un lider singur, printre atâția supuși momentan capriciilor sale.
Vestea bună, pentru lumea liberă, este că ucrainenii nu vor depune armele și va urma, probabil, un război de lungă durată, la finalul căruia s-ar putea să fie alt conducător la Kremlin.
Asta pentru că actualul președinte rus a crezut în ceea ce nu mai există, respectiv a mizat pe popularitatea sa anterioară, când a oferit rușilor includerea peninsulei Crimeea în Rusia și recunoașterea independenței republicilor separatiste Donețk și Lugansk, menite a fi ulterior incluse în Federația Rusă.
Peste Ocean, generalul Michael Thomas Flynn - un general-locotenent în retragere al Armatei Statelor Unite, care a fost al 25-lea consilier pentru securitate națională din SUA în primele 22 de zile ale administrației Trump - crede că "Acum Putin are nevoie de o ieșire sigură. Sute de mii de vieți sunt distruse în fiecare zi, acest lucru continuă. Trebuie făcut ceva pentru a opri moartea și ruina de ambele părți. Rușii mor și ei la scoruri, provocându-i lui Putin mai multe probleme dacă nu va putea stăpâni rapid situatia. Există o zicală veche: mai bine să te descurci cu diavolul pe care-l cunoști, decât cu diavolul pe care nu-l cunoști."
Din păcate, generalul american greșește. Putin nu va mai putea ieși din ambuscada ucraineană, în care singur a intrat, cu aroganță imperială.
Revenirea la Acordul de la Budapesta este o judecare a prezentului cu fața la trecut.
Refacerea acestui acord, ca unul de consfințire a neutralității Ucrainei, poate încânta naivii, dar, în sinea sa, președintele actual rus și-a dorit stăpânirea acestei țări, nu doar neutralizarea sa geopolitică.
Apoi, recunoașterea de către Ucraina a apartenenței peninsulei Crimeea la Federația Rusă, cum propune generalul Flynn, în ipoteza că ar accepta așa ceva Kievul, ar impune despăgubiri materiale - "o rambursare semnificativă și pe termen lung" - față de statul ucrainean, având în vedere investițiile făcute până la momentul ocupării sale militare, în anul 2014.
Nu în cele din urmă, unii generali ruși ar putea fi destituiți, pentru crimele făcute de trupele invadatoare contra civililor ucraineni, ceea ce l-ar scoate pe Putin, aparent, cu fața curată, deși toată lumea știe că nicio acțiune nu s-a făcut fără aprobarea sa expresă.
Iar demiterea unor înstelați din armata rusă - cum sugerează generalul Michael Thomas Flynn - ar mări nemulțumirea care mocnește în rândurile membrilor Forțelor Armate Ruse, ca urmare a neglijării adevăratelor priorități profesionale ale celor 900.000 de militari din armata Kremlinului.
Putin nu este veșnic. Nici concesiile ipotetice ale Kievului nu vor fi pe termen lung.
Flynn a greșit și când a estimat că banii sunt totul, în relația bilaterală ruso-ucraineneană, adică Ucraina să cedeze Crimeea și Rusia să accepte despăgubiri eșalonate, care ar justifica (oare?) ridicarea sancțiunilor occidentale contra Rusiei!
Din toată această furtună geopolitică a ieșit avantajată China condusă de Xi Jingping.
Aliată a Rusiei, dar cu rețineri publice față de ceea ce s-a petrecut în Ucraina, China a cochetat și cu rolul de mediator al actualei crizei geopolitice europene, un detaliu poate nu atât de încântător pentru Vladimir Putin.
Iar intenția Japoniei de a găzdui arme nucleare americane, pe teritoriul său, este o mutare de șah, deocamdată fără mat, la adresa Moscovei și Beijingului.
Lecția de învățat pentru Casa Albă este că doar unitatea Alianței Nord-Atlantice, recursul la primele dislocări de unități militare, din Forța de Reacție Rapidă a NATO, la granița de est a comunității euroatlantice, precum și sancțiunile economice severe au generat o temporizare pasageră a ofensivei ordonate de Putin, în Ucraina.
Lecția de învățat, pentru Uniunea Europeană, este că oricât de necesară poate fi în continuare considerată diplomația marilor metropole, în vremuri de tensiune politico-militară au rolul lor și măsurile de limitare a raporturilor economice cu agresiva Rusie.
Lecția de învățat, pentru Xi Jinping, este că nu recursul la arme constituie soluția viitorului - pentru a reunifica, de pildă, Taiwanul cu patria mamă - ci apelul la diplomați, ale căror negocieri nu provoacă victime nevinovate.
Unii conaționali cred că lumea se va schimba după războiul din Ucraina, ceea ce nu ar fi o noutate, numai că modificările viitoare, pe tabla de șah geopolitic, vor fi eficiente atunci când vor îndigui deciziile imperiale, arbitrare, condamnabile și imprevizibile, ale celor născuți în veacul trecut, cu iluzia că pot reîntoarce mersul lumii, la ceea ce nu va mai fi niciodată trista ordine sovietică.
Bătălia - dintre democrația Europei libere și autoritarismul desuet promovat de Moscova - continuă, cu mențiunea că toată lumea înțelege pentru cine bat clopotele la Kremlin.
