PSD îi exploatează pe cei mai vulnerabili dintre noi

Petre Bădică
DE Petre Bădică | Actualizat: 31.05.2019 - 09:09

În urmă cu mai mulți ani i-am spus unui amic, ministru într-un guvern de dreapta, soluția pentru ca partidul lui să păstreze puterea.

SHARE

I-am sugerat să se concentreze pe un proiect palpabil, o stațiune de schi de care să se vorbeasă în Europa sau un complex sportiv multifuncțional, ori o autostradă care să poarte, peste decenii, numele guvernării lor.

Așa cum, nemeritat, singura realizare remarcabilă din Capitală este un pod suspendat denumit „al lui Oprescu“, dar care fusese început cu peste un deceniu înainte ca doctorul să ajungă primar.

Mi-am amintit de acel moment azi, când România este scindată, când oamenii se înjură și se îmbrâncesc la mitinguri, unii manipulați, alții exasperați de PSD-ALDE.

Am realizat cât de eronat gândeam atunci. Soluția pe care i-o oferisem o găsiseră milioane de români: salvarea punctuală, individuală, care îi făcea pe oameni indiferenți la contextul general.

Împinși de politicienii care au acționat, la rându-le, doar în interes propriu, în 30 de ani, fiecare a supraviețuit cum a putut.

Patru milioane au fugit din România. Alții, s-au angajat în multinaționalele care le ofereau o copie a paradigmei „lumii de dincolo“. În orașele mici, viața a intrat în conservare. Nu doar bibliotecile s-au închis, dar și discotecile. Nu mai sunt tineri.

La sate, ținuți cu pensii mizere, captivi agriculturii de subzistență, fiecare supraviețuiește cum poate. Acum două decenii, în satul părinților mei, vinerea și sâmbăta cârciumile stăteau deschise toată noaptea. Acum, la 9, se servește ultima tărie.

În marginea satelor, pe câmpuri, vedeți aruncate tone de deșeuri, de pet-uri. Dincolo de bordeiul și familia lor, nu le mai pasă. Chiar și ăștia care ne fură, tot la soluții individuale au apelat, că doar nu mergem să jefuim bugetul împreună.

Suntem uluiți să constatăm cât de diferit pot doi vecini să vorbească despre propria țară. Comparând votul pe regiuni istorice, vom vedea că la nord de Carpați se vrea într-o direcție, iar la sud, în sensul opus.

La toate astea s-a ajuns pentru că politicienii au venit numai cu soluții punctuale. Au cârpit din prostie sau hoție. Acum, barca numită România ia apă din toate direcțiile: jumătate sunt analfabeți funcțional, o autostradă care să unească țara este așteptată prin 2030, așa că ne sufocăm sau murim pe drumuri, sistemul medical este în ruină, copiii cad și mor în toaletele improvizate ale școlii.

Nici măcar în al 12-lea ceas, partidul care a condus aproape două decenii, însumate, România nu are decența de a recunoaște: a fost un eșec, vom schimba abordarea, guvernând pentru toți românii.

Dimpotrivă, aplică, cu pedala la podea, aceeași metodă. Printr-o abjectă manipulare, inventând dușmani care mai de care mai caraghioși, PSD îi exploatează tot pe cei mai vulnerabili dintre noi. Curat cinism.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te