Firea îi mulțumea „domnului președinte” pentru încredere și îi promitea că „împreună vom demonstra că PSD respectă cetățeanul român” etc, etc. Să stăm liniștiți, de la scena asta din iunie 2016, nu s-a schimbat nimic. Și Dragnea, și Firea ne urăsc la fel de mult. Tot răul care ni se întâmplă li se datorează în egală măsură. Au susținut și susțin aceeași mașinărie criminală numită PSD. În rest, un infractor se ia puțin în gură cu baroneasa cu școala terminată la Antenele unui alt infractor. Doar că sceneta lor nu are absolut nicio legătură cu noi. Pe noi doar ne urăsc, atât.
Oricum, e incredibil cât zgomot face PSD. E, cred, fără precedent. Ca un partid care deține mai toată puterea să provoace scandaluri care să destabilizeze constant țara prin așa-zise dispute interne. Cum fabrică ei tot felul de intrigi, cum bombăne ei pe la colțuri, cum se ceartă ei ca niște mahalagioaice. Aproape că-ți vine să crezi că, gata, domnule, acum se rupe partidul.
Acum scăpăm de ei. Numai că nu scăpăm de ei, în niciun caz nu ei ne scapă de ei. Ei doar fac orice numai să nu muncească. Orice numai să nu mai apucăm noi să ne gândim la programul lor de guvernare, la cum nenorocesc sistemul de justiție, la cum își bat joc de banii noștri, la promisiunile pe care le-au făcut când au câștigat primăriile, consiliile județene. Orice numai să ne țină ocupați cu țățismele lor. Asta e și ceea ce privim acum. Filmul serial PSD versus România, care a ajuns la episodul Dragnea-Firea.