„Nu vă supărați”, aud și, când îmi întorc privirea, văd un tânăr bondoc, prost îmbrăcat, sprijinindu-se strâmb de tejgheaua unui chioşc închis.
Dau să merg mai departe, ignorând aproape enervat vocea care m-a strigat. Dar ceva mă face să mă întorc. „Puteți, vă rog, să mă ajutați să urc scările? Am o problemă medicală și nu o pot face singur”, îmi spune bărbatul, în timp ce eu mă adâncesc în gresie de rușine. Îi întind brațul.
Bărbatul, până-n 30 de ani, se prinde de mine greoi, mișcându-se dificil pe picioarele care nu-l prea ascultă. Tălpile i se așează oblic pe podea, dar începe să meargă. Încet. „Știți că stau aici de o oră și nimeni nu a oprit să mă ajute? I-am rugat și degeaba”, îmi spune, făcându-mă să mă rușinez și mai tare la gândul că și eu avusesem prima intenție să plec mai departe.
„O oră? Dar cum e posibil?”, îl întreb, mirat și revoltat. „Oamenii sunt grăbiți. Mi s-a mai întâmplat, că mi se blochează picioarele, din când în când, așa m-am născut, până la 12 ani nu am mers deloc. Am făcut multe operații și acum fac kinetoterapie, dar uneori pățesc asta. Și, de la curent, mă doare și spatele foarte tare”, îmi explică bărbatul, cumva înțelegător la faptul că nu e prima dată când a fost ignorat.
„Nu ar trebui să îi condamnați prea tare, românii nu mai au încredere, au fost înșelați de prea multe ori”, îi răspund, o generalizare de sâmbătă seara, dar care apoi prinde rădăcini tot mai adânci în capul meu, în timp ce mă întreb dacă povestea medicală pe care mi-o spune acest bărbat este reală sau nu.
Românii nu mai au încredere, au fost înșelați de prea multe ori, ăsta e adevărul și asta e cea mai mare pierdere a acestor 30 de ani care au trecut peste noi. Mulți nu sunt oameni răi, ar vrea să ajute, ar vrea să fie mai implicați, dar pur și simplu nu mai au încredere în cel de alături, în cel pe lângă care trec, în cel pe care-l văd la televizor sau în cel care li se adresează din Parlament.
Teama de a nu fi păcăliți încă o dată ne împiedică să ne implicăm în viața unei cetăți care are nevoie acum, mai intens decât oricând, de sprijinul celor mai buni, celor mai cinstiți și celor mai muncitori dintre noi. Și sunt mulți, suficient de mulți, nu am îndoială, doar că prea mulți se tem, prea multora le e lehamite, prea mulți și-au pierdut încrederea.
România e într-unul dintre cele mai importante momente din scurta sa istorie. Un dictator de carton, alături de o uriașă gașcă de hoți și de incompetenți au jefuit-o ani în șir, iar acum vor să o arunce în boscheți, pentru că le-a devenit inutilă. Gașca asta de ticăloși se folosește de orice pentru a ne manipula, pentru a ne învrăjbi, pentru a ne dezbina.
Iar dacă trecem mai departe, pe scări, de teamă că vom fi iar păcăliți, doar noi vom pierde. Pentru că, acum, scările duc în jos.
