Secole la rând, românii, mai ales cei din Moldova și Țara Românească, au trăit în teritorii în care regulile erau mereu schimbătoare și arbitrare, la fel ca voievozii, care veneau la putere, cu mici excepții, doar pentru o căpătuială rapidă pe seama poporului și așa sărac.
Supraviețuierea era mai degrabă o chestiune de noroc, aveai cele mai multe șanse dacă te descurcai singur, căci din partea „autorităților” corupte și trecătoare nu prea exista speranță de sprijin și protecție.
Comunismul a adâncit și mai tare în mentalul colectiv sentimentul că cei care ne conduc nu fac decât să ne fure (prin naționalizare și colectivizare), să ne asuprească și să ne mintă. Prin urmare, nu merita să li te supui decât oficial, de frică. În realitate, fiecare era gata să saboteze statul.
Spre finalul regimului lui Ceaușescu, când dictatorul a avut inutila și fatala idee de a plăti datoria externă a țării, pentru români supraviețuirea de zi cu zi a rămas exclusiv o chestiune de „descurcăreală”, iar furtul de la stat a devenit nu doar ceva tolerabil, ci chiar un act de dreptate.
Românii au învățat, tot atunci, că orice problemă se poate rezolva ușor prin măsluirea realității. Ziarele scriau triumfal despre „societatea multilateral dezvoltată”, deși economia comunistă se prăbușea. Dacă dictatorul cerea mai multe cereale, se rezolva totul nu prin sporirea producției, ci prin declararea a mii de kilograme la hectar pe hârtie.
Totul se cosmetiza din statistici: atunci au învățat doctorii din spitale să ascundă pe hârtie morți și cauze reale ale unor boli, atunci au învățat profesorii din școli să ascundă numărul de elevi care de fapt erau slabi la învățătură și tot așa, în toate domeniile, cineva mințea pentru a face realitatea de pe hârtie mai frumoasă.
O țară a minciunii, care s-a răspândit și s-a întipărit în mintea țăranului și a intelectualului, în mintea muncitorului și a nomenclaturistului, în mintea copiiilor și a adultului.
După 1990, totul s-a transformat într-o junglă, în care din nou românii s-au văzut în fața necesității de a se descurca pe cont propriu. Disoluția statului a fost totală, totul încăpuse pe mâna eșaloanelor doi și trei din aparatul comunist și a securiștilor al cărui scop a fost exclusiv jefuirea.
Și în timp ce jefuiau, vorbeau la televizor despre alte minciuni, cu termeni noi, precum „reformă”, „binele românilor”, „salvarea fabricilor prin privatizare” și alte expresii goale menite să acopere realitatea cruntă a unei țări în haos.
Pe acest fundal istoric, cu doar trei luni înainte de a începe pandemia de coronavirus, aflam - unii cu uimire ipocrită - că 44% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional. Cifra era nedreaptă față de copii. Realitatea este că și părinții lor - vom afla în 2021 că în număr chiar mai mare - sunt în aceeași categorie: știu să citească, dar sunt incapabili să înțeleagă un text scris.
Am făcut această lungă introducere doar pentru a vă transmite că de fapte este de domeniul miracolului faptul că avem azi peste 5 milioane de persoane care s-au vaccinat anti-COVID. Cifra m-a luat prin surprindere mai degrabă pozitiv.
Mă așteptam la mai puțini chiar. Majoritari sunt încă - iar coronavirusul a confirmat asta, ca o hârtie de turnesol, oamenii cărora le place să trăiască în continuare așa cum au crescut: măsluind realitatea pe hârtie cu speranța că asta le va rezolva problemele.
Dacă nu cred, nu există. Dacă nu mă supun autorității, boala mă evită. Dacă nu știu cum funcționează ARNm, dar îmi dau cu părerea, voi trăi veșnic.
Suntem, totuși, câteva generații pe aici pentru care minciuna, neîncrederea în autorități și fuga de responsabilitate au fost un mod de viață încă din copilărie. Dacă mai adaugăm și faptul că mai bine de jumătate din populație nu înțelege ce citește, coctailul toxic are toate ingredientele pentru un mare și anticipabil eșec.
Pandemia, prin urmare, nu mai există în mentalul colectiv românesc. Sunt minoritari cei care mai respectă regulile de protecție.
Am fost uimit când, la Târgu Secuiesc, eram singurii doi oameni cu mască pe figură din Kaufland. În magazinele mici, ești ciudat dacă porți mască, nu invers. Pe litoral sau la munte, în aglomerații de interior, vei găsi întotdeauna două-trei persoane care nu doar că vor refuza să se supună, dar vor și vocifera agresiv.
Cât despre vaccinare, sunt puține de spus, atât timp cât, așa cum am scris mai sus, oameni care până anul trecut nu știau că există ARN - chiar și dintre cei cu facultăți terminate - îți comunică azi plin de aroganță că au citit ei „pe internet” că e nasol. Și asta le e suficient.
Dar nici autoritățile nu sunt mai departe. Obișnuite la rândul lor din comunism să măsluiască, nu doar că nu mai au credibilitate - de fapt, nu au avut-o niciodată, dar nici nu le pasă cât timp pe hârtie totul arată bine: nu există valul 4, dacă noi decidem că nu există.
Nu mai impunem restricții, scriem pe Facebook că totul e „wow” și credem că valul 4 ne va ocoli pentru că ne facem că nu-l vedem.
Suntem de secole țara unde minciuna și salvarea pe cont propriu sunt tradiționale. Nici pandemia de coronavirus nu a putut schimba asta.
