Sursa răului, confirmată de Alexe și Chirica: partidul și mafia, mai importante decât cetățenii

Răzvan Chiruță
DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 29.04.2021 - 12:33

Cazul Chirica ar trebui să fie exemplu clar pentru partide că nici măcar în societatea noastră disfuncțională nu mai merge cu scurtături. .Primarul pesedist al Iașului a fost racolat pentru ca PNL să obțină un succes electoral de moment. Previzibil, s-a transformat într-o rușine.

SHARE

Partidul Național Liberal a fost în 2020, pentru prima dată în istoria sa, principala forță politică a țării, partidul care dă tonul într-o coaliție de guvernare.

Până atunci s-a aflat ba la remorca PNȚCD, a PD sau, cea mai toxică combinație, a PSD. 

La alegerile locale din 27 septembrie a obținut un remarcabil loc I, atât în ceea ce priveşte numărul de primării, cât şi consiliile locale şi judeţene, fiind urmat de PSD și la mare distanță de USR PLUS. Remarcabil și pentru că vedea după jumătate de an de administrat pandemia de coronavirus, situația care a erodat popularitatea.

Victoria de moment le-a dat aripi și pentru alegerile parlamentare s-au văzut câștigători detașați când nici nu începuse campania electorală. Realitatea i-a izbit în cap, pentru că în euforia lor au uitat un lucru extrem de important: o parte din succesul de la locale era construit pe o minciună. 

Citește și: Cum a fost prins primarul Chirica în tunul imobiliar de la Iași

Minciună al cărui epicentru s-a aflat la Iași, fililala condusă de Costel Alexe, creația infractorului Relu Fenechiu, care a devenit campioană națională la traseism. 

27 de primari din județ au descoperit brusc, cu două luni înaintea alegerile locale, că de fapt sunt liberali pe sub pielea de pesedist și au făcut rapid o operație de schimbare de ideologie politică și de partid. 

Printre aceștia, pesedistul șef Mihai Chirica, fostul director tehnic timid de la Primăria Iași lansat în politica mare de un alt infractor, Gheorghe Nichita.

Chirica și-a construit imaginea unui disident în PSD tot pe o minciună care a prins: pretinzându-se ipocrit continuator al Doinei Cornea (ce pretenție rușinoasă), a prins valul anti OUG 13 pentru a-l critica pe Liviu Dragnea. Fapta i-a adus darea afară din PSD. 

Citește și: Cîțu, după ce Alexe și Chirica s-au autosuspendat din funcțiile în PNL: Decizii corecte, dar tardive

Doar că Mihai Chirica nu era supărat pe Dragnea pentru că iubește statul de drept, ci pentru că liderul social democrat, devenit și el între timp infractor cu acte în regulă, nu a dat funcții la nivel central unor parlamentari pe care îi susținea primarul Iașului. Dintre care unii, supărați, au și trecut la Pro România.

Valul de simpatie obținut prin falsa lui dizidență plus ceva spoială dată orașului și parazitând creșterea economică naturală, dar haotică, a capitalei Moldovei i-au adus lui Mihai Chirica un scor electoral bun. 

Ieșenii au închis ochii la zecile de dovezi privind corupția primarului, prezentate de presă, doar din resemnarea repetată la nivel național „A furat, dar a și făcut”. 

Citește și: Minciuna lui Costel Alexe: statutul PNL nu-i permite să se autosuspende pentru probleme penale

Deviză care a fost suficientă și pentru PNL, ce l-a adoptat triumfal anul trecut, cu ochii doar la procentele pe care le putea aduce la scorul general. Și Chirica a livrat la alegerile locale, căci orașul și județul Iași au renunțat, în premieră istorică, la roșu pentru galben. 

Citește și: Butaforia cu care Chirica i-a păcălit pe ieșeni în ultimii ani. Idei care nici machete nu au ajuns

Era, de fapt, doar o spoială pe celebrul gard care adăpostea leoparzii din filiala PNL Iași. 

Infuzia de pesedism nu a mai funcționat și la alegerile parlamentare, căci primarii care s-au descoperit brusc liberali nu au mai tras și pentru colegii de la centru, că nu mai aveau nici un interes.

Și mega structura PNL Iași a fost învinsă de firavul, la nivel local, USR PLUS. Învinsă lamentabil.

De atunci, totul a început să o ia în jos până la situația de azi când președintele organizației județene, Costel Alexe, s-a autosuspendat pentru că e sub control judiciar, vicepreședintele Petru Avram e și el pus sub acuzare, iar președintele organizației municipale, speranța liberală Mihai Chirica, s-a autosuspendat tot pentru un dosar penal. 

Citește și: Toate pietrele de moară ale lui Chirica ce pot scufunda PNL. Fapte, documente, acțiuni

Cel mai grav din toată această poveste este că acești indivizi au confirmart, pentru a câta oară în 30 de ani, că partidul care le dă funcții și-i protejează este mai important decât fraierii care-i votează cu bună credință. 

Și Costel Alexe, și Mihai Chirica au declarat că se autosuspendă pentru că nu vor să facă de râs PNL. Faptul că au făcut de râs un județ și unul dintre cele mai mari orașe din țară nici nu contează pentru cei doi. 

De la Consiliul Județean sau de la Primărie pleacă doar cu mâinile înainte. Legați, au construit această mafie locală de găinari.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te