N-am apucat să spun în direct decât că mi se pare un atac mizerabil. Am avut doar câteva clipe la dispoziție, după o prea lungă discuție despre coronavirus și despre o doamnă filmată în cătușe.
Prin urmare, mă simt dator să-mi continui comentariul.
În primul rând, cred că nimic nu poate fi mai odios decât să le impuți copiilor păcatele părinților. Mai ales într-o societate ca a noastră, trecută recent printr-o dictatură care a lăsat urme adânci.
Practic, am ajuns să ne întoarcem la epoca „dosarelor de cadre” și a „originii sănătoase”. În care nu mai contează calitățile individului, ci genealogia lui.
Ce i se reproșează lui Vlad Voiculescu?
În esență, că tatăl lui a fost informator al Securității în anii '80. Există o decizie a justiției care stabilește asta. Decizie a Curții de Apel București, care datează din 2015, dar care a fost publicată de CNSAS în Monitorul Oficial abia la sfârșitul anului trecut.
Vlad Voiculescu a postat deunăzi propriile explicații. N-o să adaug decât că n-are niciun motiv să se apere pentru ceva care a început să se petreacă înainte de a se fi născut.
De ce n-a fost dezbătută povestea până acum?
Probabil, pentru că fiul celui incriminat era candidat la candidatură, în cadrul USR-PLUS, pentru Primăria Capitalei. Și adversarii săi politici păstrau „glonțul de argint” pentru campania electorală.
Între timp, Vlad Voiculescu s-a retras din cursă, ținând cont că Nicușor Dan, contracandidatul său, a obținut și susținerea PNL. Lucru de apreciat pe o scenă politică în care, adeseori, orgoliile bat principiile.
Nu scriu asta ca să iau apărarea unui politician sau unui partid. Ci pentru că episodul ne arată în ce lume bolnavă trăim.
Culmea ipocriziei e că acuzatorii cei mai vehemenți sunt chiar securiștii!
„Vlad Voiculescu e terminat. «Nu va mai avea nicio carieră politică»”. Asta titrează, cu litere de-o șchioapă, o fițuică al cărei fondator a fost deconspirat ca sursă a Securității și al cărei patron îi închină frecvent omagii răposatului criminal Iulian Vlad.
Observați, sper, abordarea insidioasă, tipic securistică, prin care autorii înfierării de mai sus lasă de înțeles că între cariera politică a fiului și greșelile tatălui există o legătură indisolubilă.
Trebuie să ne întrebăm: sunt copiii culpabili pentru păcatele părinților?
Cu siguranță, nu.
Iată doar câteva exemple de oameni ale căror poziții publice n-au fost influențate în niciun fel de trecutul familiei. Dimpotrivă.
Politologul Vladimir Tismăneanu – care a condus comisia de analiză a dictaturii comuniste, din al cărei raport final nu lipsește numele tatălui său, găsit responsabil de „îndoctrinarea populației".
Istoricul și diplomatul Theodor Paleologu – al cărui tată a fost deținut politic, dar și informator al Securității, primul intelectual român care a recunoscut asta, din proprie inițiativă, chiar în '90.
Jurnalistul Dan Turturică – al cărui tată a colaborat de asemenea cu Securitatea, colaborare despre care a scris o carte, cu titlul sugestiv „Nu ești obligat să mori tâmpit".
Ce trebuie să învățăm de aici?
Că în multe cazuri nu există nicio legătură între faptele copiilor și păcatele părinților. Nici de cauzalitate, nici de moralitate.
Vina nu se transmite ca virusul!
P.S. Câtorva troli de la PLUS, care insinuează că revista noastră ar avea vreun „parti-pris" față de PNL, le spun atât: consultați arhiva! Citiți nenumăratele articole critice la adresa unor „liberali" – a se vedea, cel mai recent, blatul Alexe-Chirica de la Iași – și apoi mai discutăm.
Cea mai bună dovadă e chiar textul de față. Asta nu înseamnă că suntem useriști sau plusiști. Unii dintre noi au votat cu Iohannis, alții cu Barna, alții cu Paleologu.
Să ne scuzați dacă ne permitem luxul de a ne respecta opiniile diferite și de a nu gândi ca o turmă! Ceea ce vă dorim și dumneavoastră…
